În cazul unor prieteni, e dificil pentru că trebuie să afli ce le trebuie sau să alegi ceva pe gustul lor. Dacă vrei să alegi un cadou pentru părinți, însă, lucrurile se complică tocmai pentru că ai epuizat deja ideile bune în anii precedenți. Cafetieră, mașină de tuns, album foto, căni cu mesaje inspiraționale, perne decorative, mixer, blender… le-ai încercat pe toate.

Ei bine, acum este momentul să te reorientezi către unele cadouri utile pe care, în alte circumstanțe, nu le-ai fi luat în calcul. Ți-am pregătit mai jos o listă cu cinci cadouri care garantat îi vor face fericiți pe cei care te-au crescut și se vor bucura de ele oricând le vor folosi.

1. Un set de trollere

Sigur ai vrea să îți vezi părinții mai des, iar acest cadou îi va motiva să își împacheteze lucrurile și să te viziteze mai des. Alege trollere cu carcasa din plastic astfel încât să reziste cât mai mult timp, deși există și opinia că cele mai bune ar fi cele cu carcasa din țesătură rezistentă.

Dacă înainte erau nevoiți să care mai multe genți, faptul că trollerul are roți îi va ajuta să se deplaseze mai ușor și nu fie nevoiți să care toată greutatea. În plus, vor putea pune mai multe bunătăți în trollerul cu care vor veni în vizită la tine și, de ce nu, poate îi vei încuraja să plece împreună și într-o binemeritată vacanță în doi.

2. Un telefon mobil

De câte ori nu s-au plâns ai tăi că vor și ei să le trimiți poze de la serbarea celui mic sau din vacanța voastră? Sau că li se blochează des telefonul și nu te pot suna când au nevoie de ajutor? Mai ales dacă au un model încă de pe vremea telefoanelor cu clapetă, e clar că trebuie să te implici.

Este momentul să rezolvi această problemă iar soluția este simplă: un nou telefon mobil. Înainte să le înmânezi cadoul asigură-te că este updatat la ultima versiune a software-ului și că ai instalat toate aplicațiile necesare pentru a comunica eficient oricând cu ei. Și, dacă ai optat pentru un smartphone, iar părinții tăi nu sunt doritori să-l încerce, rezervă-ți măcar o oră sau două ca să le explici cum funcționează și toate opțiunile pe care le oferă.

3. Un e-book reader

Dacă părinții tăi sunt pasionați de citit, acesta este cadoul perfect. Poate fi complicat să ai mereu o carte cu tine: nu ai spațiu în geantă, nu poți să o îndeși nici în buzunar, dar e-book reader-ul rezolvă toate aceste probleme. Are dimensiuni reduse, este foarte plat și ușor de ținut în mână.

Nu uita să descarci și câteva cărți care știi că le-ar plăcea înainte să le oferi cadoul. Poți instala până la câteva mii de cărți pe un e-reader, așa că spațiul nu este niciodată o problemă. În plus, pentru că reader-ul își va aminti mereu unde au rămas, părinții tăi nu se vor mai îngrijora niciodată că și-au pierdut semnul de carte.

4. Un termometru digital

Chiar dacă părinții tăi au deja un smartphone, sunt mari șanse să nu se priceapă să caute cum va fi vremea pe Google sau pe altă aplicație meteo. Termometrul cu mercur amplasat pe frigider sau pe tocul ușii rămâne, în multe cazuri, cea mai bună metodă de a afla cum va fi vremea, pe lângă rubrica meteo de la televizor.

Fă-le cadou un termometru digital: îi va ajuta să fie mereu pregătiți pentru vremea de afară și să nu sufere de frig sau cald. Acesta este compus din două părți, una poziționată la exterior și una în interior și va afișa temperatura, umiditatea și data curentă.

5. O zi de relaxare

Dacă nu vrei să le faci părinților tăi cadou un obiect – nu le trebuie nimic sau, pur și simplu, nu știi exact ce le-ar plăcea -, poți încerca o abordare diferită: oferă-le o experiență memorabilă. Mai ales dacă sunt genul de oameni care nu fac nimic toată ziua decât să muncească. Le poți oferi o experiență inedită, la spa sau la o saună.

Le va face cu siguranță plăcere, mai ales dacă singuri nu s-ar fi gândit niciodată să încerce o astfel de experiență.  În plus, dacă sunt persoane active și le place sportul, poți să le oferi alte cadouri care vor fi bine primite: un curs de călărie, câteva ore într-un poligon – pentru trasul cu pistolul sau cu arcul. Ține cont și de preferințele lor, dar nu da înapoi.

Găsirea cadoului perfect nu trebuie să fie complicată, trebuie doar să fii atent la nevoile celor din jur sau, în acest caz, ale părinților. Dar nu te îngrijora, cadourile de mai sus te vor scoate din orice impas, pentru că orice părinte va fi bucuros să le primească.

Sursă foto: Shutterstock

(P) Material realizat impreuna cu badabum.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.