Daca visul dumneavoastra era sa ajungeti in America, acum aveti sansa sa o faceti. De ieri, s-a dat startul pentru Loteria Vizelor prin programul ‘Diversity Visa 2009’, mandatat de Congresul SUA.


Programul DV, care se desfasoara anual, pune la dispozitie vize de resedinta permanenta persoanelor care indeplinesc cerinte simple, dar stricte de calificare. Solicitantii de vize vor fi selectionati printr-o tragere la sorti aleatorie, facuta de catre un calculator. Vizele sunt distribuite pe sase regiuni geografice, un numar mai mare fiind acordat celor cu o rata mai redusa de imigrare. Intr-un an, nici o tara nu poate primi mai mult de 7% din numarul de vize DV disponibile.


Ultima data de aplicare este 2 decembrie


Cei interesati sa opteze pentru program trebuie sa trimita inregistrarile electronice pana la data de 2 decembrie 2007, ora 12.00 (ora Coastei de Est). Formularul poate fi accesat pe site-ul www.dvlottery.state.gov in perioada mentionata. Iar pentru detalii suplimentare in limba romana accesati https://www.travel.state.gov/pdf/2009DVInstructions.pdf. Scrisorile trimise prin posta nu sunt acceptate. Pentru mai multa siguranta sunteti sfatuiti sa nu asteptati ultima saptamana a perioadei de inregistrare pentru a va trimite datele personale.


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.