„Monsieur De Givenchy s-a stins în timp ce dormea, sâmbătă 10 martie 2018. Nepoţii săi sunt nespus de îndureraţi. Funeraliile vor avea lor în cea mai strictă intimitate”, se arată în comunicat. Familia designerului a precizat că „în loc de flori şi coroane”, defunctul „ar fi preferat o donaţie la Unicef în memoria sa”, scrie Agerpres.

Hubert de Givenchy s-a născut în 1927, la Beuvais, în vestul Franței, de unde a plecat la Paris la vârsta de 17 ani, pentru a se dedica pasiunii sale.

El a lucrat pentru Jacques Fath, apoi pentru Robert Piguet și Lucien Lelong, înainte de a se angaja la Elsa Schiaparelli, unde a devenit rapid director de creație.

În 1953 el s-a întâlnit cu actrița Audrey Hepburn, căreia i-a împrumutat câteva din modelele sale pentru filmul ”Sabrina”. Mai târziu, actrița avea să devină imaginiea parfumului al casei Givenchy, ”L’interdit”. A fost prima vedetă de film care și-a împrumutat imaginea unui parfum, iar succesui a fost uriaș.

Tot în 1953, Givenchy sa întâlnit cu designerul spaniol Cristobal Balenciga, cu trei decenii mai în vârstă decât el. Pe acesta l-a considerat întotdeauna un părinte și un mentor. Cei doi s-au cunoscut la un cocktail la New York și au început o relație profesională care a marcat o cotitură în viața profesională a lui Givenchy.

Tamila Andreea Cristescu, fiica lui Radu Cristescu de la PSD, rechemată de Oana Țoiu de la Consulatul din New York și dată afară din MAE. Ce salariu avea
Recomandări
Tamila Andreea Cristescu, fiica lui Radu Cristescu de la PSD, rechemată de Oana Țoiu de la Consulatul din New York și dată afară din MAE. Ce salariu avea


EXCLUSIV/ Inna a refuzat cetățenia mexicană. Nu vrea să se stabilească în altă țară

VIDEO. Cicică din Solonț și-a făcut BMW dintr-un Opel: „Am cea mai frumoasă mașină din România”

EXCLUSIV/Gabriel Cotabiță a lăsat baltă spectacolul omagial Mădălina Manole din cauza banilor! A plecat în Italia pentru 3.000 de euro

FOTO: EPA

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.