De Valentina Postelnicu,

Proiectul USR a fost respins deja de Senat pe în martie anul trecut, iar la Camera Deputaţilor a fost ţinut în sertar, la comisii, până luni, când PSD a decis să pună în dezbatere de urgenţă toate proiectele cerute în spaţiul public.

„Proiectul USR de desfiinţare, de abrogare a pensiilor speciale a fost, în sfârşit, pus pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, după ce în sesiunea anterioară liderul nostru de grup Cristina Prună a cerut în absolut fiecare şedinţă a Biroului permanent acest lucru şi a fost refuzată. De data aceasta, vedem că acest proiect este mai aproape de a deveni realitate”, a declarat Claudiu Năsui.

El a explicat că, pe fond, problema principală pe care propunerea legislativă doreşte să o rezolve este „lipsa de echitate, în care toţi contribuim la fel, toţi plătim CAS de 25%, dar, odată ajunşi la vârsta de pensionare sau chiar mult mai devreme pentru unii, nu primim la fel”.

Claudiu Năsui a precizat că proiectul prevede plafonarea pensiilor magistraţilor şi militarilor ca „un prim pas pentru a rezolva această problemă de echitate”.

„Noi propunem abrogarea mai multor categorii de pensii speciale şi plafonarea pentru două categorii, magistraţi şi militari, unde există cutume NATO şi o recomandare a CEDO în sensul acesta. Şi, acolo, propunem doar o plafonare ca un prim pas pentru a rezolva această problemă de echitate. În 2018, statul român a cheltuit peste 9 miliarde de lei pentru aceste pensii speciale, deci o sumă absolut considerabilă şi nu este echitabil din punct de vedere etic şi nu este sustenabil din punct de vedere bugetar să continuăm cu acest sistem”, a explicat deputatul USR.

Un cioban de 19 ani s-a întâlnit cu o ursoaică cu doi pui.  Gestul care i-a salvat viața
Recomandări

Un cioban de 19 ani s-a întâlnit cu o ursoaică cu doi pui. Gestul care i-a salvat viața

Potrivit acestuia, sunt pensii care ajung la 70.000 de lei pe lună, ceea ce este „aberant”, atât timp cât sunt plătite din banii contribuabililor.

Prin acest proiect se deschide şi posibilitatea unei contribuţii cât mai mari la pilonul 3 de pensii, contribuţia voluntară, care în prezent e limitată la 400 de euro pe an.

Întrebat despre impozitarea pensiilor speciale, Năsui a arătat că, între supraimpozitarea pensiilor speciale şi abrogarea acestora, alege abrogarea.

„Dacă, să zicem, pentru un motiv sau altul, Parlamentul nu doreşte abrogarea, soluţia de rang secund este impozitarea lor. Ideea este să dispară această inechitate. (…) Nu am o problemă cu oamenii care au pensii mari, ci cu cei care au contribuit la fel şi iau pensii de 10 ori mai mari sau pensii aberante”, a motivat deputatul USR.

Premieră mondială! Anunțul făcut de Marian Drăgulescu în urmă cu câteva momente
GSP.RO

Premieră mondială! Anunțul făcut de Marian Drăgulescu în urmă cu câteva momente

Horoscop 6 decembrie 2019. Este o zi dificilă pentru Raci
HOROSCOP

Horoscop 6 decembrie 2019. Este o zi dificilă pentru Raci