UPDATE, ORA 15,45 – Nouă dintre persoanele implicate în accidentul de miercuri dimineaţă, produs pe şoseaua de centură a municipiului Alexandria, sunt cetăţeni bulgari. Aceştia se aflau, în momentul producerii accidentului, în microbuzul care circula regulamentar şi care a intrat în plin în autoturismul al cărui şofer nu a acordat prioritate la intrarea în sensul giratoriu.

Cei nouă bulgari erau înghesuiţi într-o dubiţă care are cinci locuri, pe lângă cel al şoferului. Din fericire, niciunul dintre ei nu a fost rănit grav, toţi cei patru răniţi care au ajuns la spital aflându-se în celălalt autovehicul implicat în accident.

Cazul a fost preluat de un procuror care face cercetri pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.


Știrea inițială:

Accidentul a avut loc pe drumul național 6F, la intersecția dintre șoseaua de centură a municipiului Alexandria și șoseaua Lăceni, unde un microbuz de transport persoane și un autoturism s-au ciocnit.

Conform primelor informații, șoderul unui autoturism nu a acordat prioritate la intrarea într-un sens giratoriu și s-a ciocnit cu microbuzul care circula regulamentar, au declarat reprezentanții Poliției Teleorman.

Imediat, autoritățile au activat planul roșu de intervenție, având în vedere că în autovehiculele implicate în accident se aflau 13 persoane.

Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament
Recomandări
Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament

La locul accidentului, au fost trimise șapte echipaje de la Serviciul de Ambulanță Teleorman, precum și autospeciale SMURD, de descarcerare și pentru transportul victimelor multiple. Din fericire, numărul celor răniți a fost mai mic decât s-a crezut inițial.

Conform Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, patru persoane aflate într-un autoturism au fost preluate de ambulanțe pentru a fi transportate la spital, în timp ce nouă ocupanți ai microbuzului au primit la fața locului ajutor medical, fără a fi nevoie să fie transportați la spital.

Planul roșu a fost dezactivat la mai puțin de o oră de la producerea accidentului.

Citește și: ANCHETĂ/ O administratoare de bloc din Timișoara a lăsat zeci de familii fără apă caldă după ce a furat banii de întreținere. În trecut, femeia a lucrat la bancă

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Creştere majoră în 2025! Ce salarii vor avea parlamentarii nou aleşi din Senat și Camera Deputaților
FANATIK.RO
Creştere majoră în 2025! Ce salarii vor avea parlamentarii nou aleşi din Senat și Camera Deputaților
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Observatornews.ro
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI