La locul accidentului s-a intervenit cu patru echipaje SMURD pentru acordarea primului ajutor medical celor şapte victime ale accidentului rutier care a avut loc pe DN 14, dintre care patru persoane au fost duse la spital, în Sibiu.

”Patru echipaje SMURD au intervenit pentru salvarea a şapte persoane care au fost implicate într-un accident rutier. Patru persoane au fost preluate de la locul accidentului şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din Sibiu. Victimele sunt conştiente”, a declarat Bianca Săbău, purtător de cuvânt ISU Sibiu, potrivit Mediafax.

La rândul său, Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu a declarat că accidentul rutier de pe DN 14 a avut loc între trei autoturisme şi un TIR pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare în mers, traficul desfăşurându-se alternativ, pe câte o bandă, până la finalizarea cercetărilor la faţa locului.

La locul accidentului s-a intervenit cu patru echipaje SMURD pentru acordarea primului ajutor medical celor şapte victime ale accidentului rutier care a avut loc pe DN 14, dintre care patru persoane au fost duse la spital, în Sibiu.

„Patru echipaje SMURD au intervenit pentru salvarea a şapte persoane care au fost implicate într-un accident rutier. Patru persoane au fost preluate de la locul accidentului şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din Sibiu. Victimele sunt conştiente”, a declarat, Bianca Săbău, purtător de cuvânt ISU Sibiu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.