Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Marian Popescu, accidentul a avut loc pe DN 72 la kilometrul 74+500 de metri, într-o curbă, în apropierea sensului giratoriu de la intrarea în Parcul Industrial Ploieşti.

Mașina în care se aflau tinerii, venea dinspre Ploiești. Se pare că șoferul nu a ținut cont de ploaia torențială și rula cu viteză excesivă. A derapat într-o curbă și a ajuns pe contrasens un s-a izbit violent de un TIR care venea dinspre Târgoviște. Impactul a fost devastator, tinerii rămânând încarcerați. Medicii de la ambulanță au constattat că leziunile suferite de ei erau incompatibile cu viața.

accident ploiesti (3)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Mihai Voinescu, tânărul de 20 de ani care se afla la volan și care potrivit profilului de pe o pagină de socializare este șofer profesionist, conducea mașina tatălui s[u. Alături, alți patru tineri cu vârste de până în 20 de ani, au pierit tragic. Mai aveau doar câțiva kilometri până acasă, în comuna Ariceștii Rahtivani.

Tinerii nu aveau toți acte la ei, astfel că, în prezent, rudele sunt așteptate la morgă pentru a-i identifica pe doi dintre băieți. În mașină au fost găsite și sticle de bere, iar la necropsie se va stabili și dacă șoferul consumase alcool.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.