Acum 100 de ani murea Badea Cârţan

Gheorghe Cârţan s-a născut la Cârţişoara, Sibiu, la 24 ianuarie 1849, într-o familie cu şapte copii. Fiu de cioban, a mers de copil cu tatăl lui, cu oile pe munte. Iar de acolo, de sus, micul Gheorghe vedea, în zilele senine, până departe, spre câmpia unde nu ştia ce se află şi cine trăieşte. Se spune că într-una din aceste zile, pe când avea doar 12 ani, el l-a întrebat pe Cârţan cel bătrân cum îi spune acelui loc ce-l vedea în zarea albastră. Tatăl i-a răspuns că e România în care trăesc românii. „Şi noi ce suntem, tată? Nu suntem tot români? De ce aici nu-i tot România?”, l-a iscodit Gheorghe. Nu se ştie ce i-a mai răspuns părintele, dar se ştie că micul ciobănaş a trecut, peste câteva zile munţii Făgăraşului, dar şi graniţa ce rupea în două, pe atunci, trupul României, ajungând până în Argeş. Aici a stat de vorbă cu alţi ciobani, a aflat legenda lui Negru Vodă, legendarul întemeietor al Ţării Româneşti şi s-a întors pe poteci tainice, făsă să fie văzut de grăniceri, în Cârţişoara natală. Dar din clipa aceea n-a mai avut linişte până n-a aflat şi n-a văzut mai multe despre neamul din care ştia că se trage, încă de la Traian şi Decebal. Mai târziu, Badea Cărţan va face sute şi sute de drumuri peste înălţimile Făgăraşului, cărând mereu cu sine nenumărate cărţi despre istoria şi neamul românilor, cărţi ce le aduce spre folosul românilor aflaţi încă sub talpă imperială străină.
În 1867, ajunge în Bărăgan, unde un tânăr profesor, Ion Cotigă, îl învaţă să scrie şi să citească, dar povestindu-i şi despre daci şi romani.Toate îi înflăcărează imaginaţia tînărului Gheorghe. Se înscrie voluntar în Războiul de Independenţă, servind în armată până în 1881. Pentru faptele lui, însă, autorităţile austro-ungare îl aruncă în temniţă şi-i confiscă toată turma de oi. Abia la intervenţia a însuşi regelui României, Carol I, la urechile căruia ajunsese povestea românului ardelean îndrăgostit de România, Cârţan este eliberat din puşcărie. Dar nu se cuminţeşte, făcând mereu drumuri la Bucureşti, dar şi la Budapeste, pentru răspîndirea cuvântului în limba română şi a istoriei neamului din care se simţea mândru că se trage. Iar în mintea lui, după cum singur mărturisea mai târziu, într-un interviu din revista „Poporul român”, a încolţit alt dor de ducă: spre Roma.”De-aceea mi-am zis: Tu trebuie să te duci la Roma, să vezi: ai tu tată, ai tu mamă?”.

La 3 ianuarie 1896, Cârţan îşi ia desaga în spinare şi pleacă din Cârţişoara natală spre Roma, pe jos

Patru perechi de opinci a rupt în cele 45 de zile de mers, cât a durat drumul ce a traversat inclusiv Munţii Alpi. La mijlocul lui februarie Badea Cârţan ajungea faţă în faţă cu Columna lui Traian din Cetatea Eternă. „No, că asta este!”, şi-a spus el în barbă. A scos din desagă un pumn de pământ şi de boabe de grâu aduse tocmai de-acasă din Cârţişoara şi le-a presărat la baza Columnei. Apoi s-a culcat lângă ea, ostenit de drum. A doua zi dimineaţă, toată Roma privea cu ochii uimiţi la personajul ce apăruse peste noapte acolo. Ziarele au vuit: „Un dac a coborât de pe Columnă cu plete, cu cămaşă şi cuşmă, cu iţari şi cu opinci”. I s-a publicat fotografia, i s-au luat interviuri, a fost invitat în diverse medii politice, culturale şi jurnalistice, făcând peste tot senzaţie şi fiind primit cu mare simpatie. Devine un erou şi în Bucureşti, unde Cârţan ajunge o adevărată vedetă, „dând bine” ca personalităţile politice ale vremii să apară în preajma lui, ca semn al gândului de unitate naţională ce-l inspira Cârţan. „Cine a mai văzut graniţă în mijlocul tării?”, spunea ciobanul călător, iar vorbele lui provocau agitaţie în cancelariile occidentale , dar şi o nelinişte plină de aşteptare în sufletele românilor.

A mai ajuns încă de două ori la Roma, iar spre Bucureşti a făcut peste 170 de drumuri, după propria-i mărturisire. De fiecare dată se întorcea la românii transilvăneni cu cărţi. În 1903 când a fost arestat din nou, pentru o vreme, de autorităţile austro-ungare, i-au fost confiscate aproape 77.000 de volume ce au fost găsite în podul casei lui din Cârţişoara. Şi acestea, în afară de cele ce le dăruise deja românilor şi şcolilor româneşti ce se chinuiau să-şi păstreze limba şi identitatea naţională. În primăvara lui 1911, pe când trecea munţii, aşa cum făcuse vreme de o jumătate de secol, e suprins de o avalanşă. Două zile se chinuie, de unul singur, să iasă din capcana de zăpadă. Reuşeşte, dar se îmbolnăveşte grav. Găseşte sprijin şi găzduire în Sinaia, în casa familiei Lahovary. Acolo, însă, se stinge din viaţă, la 2 august 1911, la vârsta de 62 de ani, fiind îngropat chiar în Sinaia. Pe crucea de la căpătâiul lui s-a scris: „Aici doarme Badea Cârţan, visând la întregirea neamului său”.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE