O mamă în vârstă de 22 de ani a făcut plângere penală împotriva medicilor de la Maternitatea Bârlad, după ce pruncul ei născut sănătos a murit subit la câteva ore după ce a venit pe lume. Femeia îl acuză pe ginecolog că a amânat nașterea ca să nu se întoarcă din concediu.
Mădălina Diana Stefan (22 de ani) a născut pe 9 iunie, la orele 20.00, un bebeluș de 4,100 de kilograme, perfect sănătos, așa cum i-au spus cadrele medicale, numai că micuțul a decedat la doar câteva ore după venirea sa pe lume.
Femeia dă vina acum pe medicul care i-a supravegheat sarcina, pe care îl acuză că a lăsat-o să țină prea mult timp copilul în pântece, doar ca să-și termine el concediul. ”La 40 de săptămâni eram deja îngrijorată, mi-a spus tot asa, că nu vrea copilul să iasă si să mai astept o săptămână, că el trebuie să plece în concediu. Am asteptat si m-am dus luni, pe 6 iunie la el. Mi-a zis la fel, că nu vrea copilul să iasă si să vin joi. M-am dus joi si nici atunci nu aveam dureri, iar medicul mi-a provocat nașterea. Pe la 20.00 am născut normal, un băietel de 4,120 kilograme, l-am auzit plângând, mi-a spus medicul că are reflexe, că este normal si sănătos”, a spus femeia, citată de Vremea Nouă.
A depus plângere penală
Mama a povestit că, după câteva ore, neonatologul a anunțat-o că micuțul nu este bine și că îl vor trimite la Spitalul de Copii de la Iași. Medicii nu au mai apucat însă să facă transferul, pentru că bebelușul s-a stins.
”Eu nu înteleg! Cum a murit? De ce a murit? L-am ținut în burtă prea mult? Păi medicul mi-a spus că nu este copilul gata de naștere! Lichidul amiotic care s-a scurs după naștere era verde! Eu vreau explicații clare și să se cerceteze cine mi-a omorât copilul!” , a spus Mădălina Diana Stefan.
Femeia a făcut deja plângere la Poliția municipiului Bârlad, însă unitatea medicală nu a oferit nici o poziție în acest caz. ”Deja la noi există un dosar penal, ca urmare a sesizării făcute de spitalul din Bârlad. Ni s-a semnalat decesul nou născutului si s-a solicitat să facem verificări, în acest moment efectuându-se cercetări”, a spus Vasile Chelaru, comandantul Poliției Bârlad.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro