Adolescentul de 16 ani care a înjunghiat un elev în Brăila, arestat preventiv

Comentează

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au solicitat Tribunalului Brăila arestarea preventivă a minorului, pentru tentativă de omor calificat, scrie Agerpres.

Cererea a fost admisă de Tribunalul Brăila, judecătorul dispunând arestarea preventivă a minorului pentru 30 de zile, se arată într-un comunicat făcut public de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.

Minorul de 16 ani, acuzat că a înjunghiat, luni după-amiază, de cinci ori un băiat de aceeaşi vârstă, elev la Liceul cu Program Sportiv din Brăila, era și el elev la Liceul de Arte „Hariclea Darclee" din oraș.

Ancheta a arătat că în urma unor neînțelegeri dintre cei doi elevi cu privire la „o relaţie de amiciţie cu o domnişoară”, aceștia au stabilit o întâlnire pentru a clarifica situația.

„În acest context, inculpatul minor i-a aplicat persoanei vătămate cu un corp tăietor înţepător lovituri active, repetate, cauzându-i leziuni localizate cranian şi toraco-abdominal (...)”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.

Victima a ajuns la spital cu un plămân perforat și a fost operată de urgență.

Adolescentul a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi se află în afara oricărui pericol.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O persoană adăpostindu-se sub o umbrelă cu buline în timp ce merge pe trotuar pe o ploaie torențială, lângă fațada unei clădiri istorice.
07:49
Vine frigul în România. Elena Mateescu, director ANM, anunță că miercuri ar putea fi cea mai rece zi a săptămânii viitoare: „Temperaturile vor scădea în toată ţara”
Iulian Tănase
ExclusivAnaliză
07:00
Criminal în serie, condamnat pentru un omor recunoscut după 20 de ani. De ce a mărturisit că a ucis-o pe femeia căutată de poliție
MONDEN
Zina Dumitrescu a lăsat datorii
09:03
Zina Dumitrescu, datorii de 17.000 de euro la azil. Ce s-a aflat despre familia regretatei creatoare de modă
Cristina Spatar
09:01
Cristina Spătar a bătut palma pentru un nou proiect. Ce emisiune prezintă artista
POLITIC
Manfred Weber, în timpul interviului acordat Libertatea în biroul său din Parlamentul European de la Strasbourg. Este președintele PPE din 2022 și membru al Parlamentului European din 2004
ExclusivInterviu
18 sept.
Manfred Weber, președintele PPE, exclusiv pentru Libertatea: „PSD a făcut o mare greșeală că a părăsit Guvernul Bolojan”
Parlamentul României
ExclusivInterviu
18 sept.
Ce se întâmplă dacă Nicușor Dan dizolvă Parlamentul? Conf. dr. Marius Bălan explică cum ar trebui modificată Constituția pentru a nu mai avea astfel de crize politice
Ultimele știri
10:08
Tensiuni înainte de cununia civilă a Valeriei Lungu. Mama concurentei de la Asia Express, revoltată că a fost invitată pe WhatsApp. Reacția logodnicului Alex Gîlcă
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Nicușor Dan, la nuntă, dar nu şi la consultările pentru premier după protest. Ce spun gesturile lui?
Reportaj
10:00
Palatul de 4,4 milioane de euro care se prăbușește în centrul Bucureștiului. A fost ambasada SUA timp de 70 de ani și zace de un deceniu fără cumpărător
09:45
O pensionară din Croația și-a cheltuit aproape toată pensia pentru un sejur de 10 zile la mare: „Aveam tot ce îmi trebuia, mai puțin costum de baie”
TRENDING
18 sept.
Un bărbat de 63 de ani a fost concediat chiar înainte de pensionare, după 40 de ani de muncă la aceeași companie: „Ca și cum m-ar fi aruncat la gunoi”
09:10
Uber, obligată să plătească 40 de milioane de dolari familiei unei tinere ucise după ce șoferul a dat-o jos din mașină și a lăsat-o pe autostradă
18 sept.
Cel mai bun parc de distracții din lume e din Europa. Europa-Park câștigă Golden Ticket Award pentru a 11-a oară
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
Femeie în vârstă, pensionară, ținând în mână un portofel de piele gol
09:45
O pensionară din Croația și-a cheltuit aproape toată pensia pentru un sejur de 10 zile la mare: „Aveam tot ce îmi trebuia, mai puțin costum de baie”
Salata Dakos- cum se prepară rețeta grecească
07:30
Salata Dakos - rețetă tradițională din Creta
Asistentul virtual al unei bănci din România l-a numit „idiot” pe un client. Sursă foto: Getty Images
18 sept.
Un asistent virtual al unei bănci din România a jignit un client, numindu-l „idiot”: „Lia nu trebuie să preia partea «rea» a comportamentului uman”
Sophia Moulson, tânăra din Marea Britanie care s-a mutat în Thailanda
18 sept.
A lăsat munca de 15 ore pe zi în Marea Britanie pentru o viață în Thailanda. Cât o costă traiul lunar într-un complex de lux
Orașul Durres din Albania a devenit rapid destinație favorită pentru pensionarii vest-europeni. Sursă foto: Profimedia.
18 sept.
Paradisul din Balcani descoperit de pensionarii europeni, foarte mulți dintre ei sunt italieni: „Cu 1.500 de euro trăiesc ca un rege”
horoscopul zilei de astăzi 19 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
18 sept.
Horoscop 19 septembrie 2026. Taurii trebuie să fie foarte atenți în timpul discuțiilor cu persoanele de la care așteaptă sprijin
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Mai multe biciclete în zona specială pentru depozitare
18 sept.
Biciclete electrice furate din Franța, aduse în România ca să fie vândute. Prejudiciu de 130.000 de euro: „Am văzut că este atât de ușor”
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
18 sept.
Omar Hayssam nu va fi trimis deocamdată în Siria, iar polițiștii care îl păzeau la spital au fost retrași. Decizia Curții de Apel București
Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea
18 sept.
5 știri by Libertatea - Actualitate: Cum ia statul de la bolnavi ca să cârpească bugetul Urgențelor | Realitatea de la Metrorex
Ștampila și buletinele de vot pentru un tur de scrutin din România
18 sept.
Fără ștampilă la alegeri și fără autocolant pe buletin: Cum vrea AEP să numere voturile românilor cu ajutorul urnelor inteligente
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”