Adrian Duicu a fost condamnat la închisoare de Curtea de Apel București. Fostul președinte al Consiliului Județean Mehedinți a primit o pedeapsă de un an şi şase luni închisoare cu suspendare într-un dosar în care a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru fapte de corupție.
Adrian Duicu a fost condamnat la un an şi şase luni închisoare cu suspendare „folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţi”, se arată în decizia instanței.
Potrivit Agerpres.ro, magistrații au dispus un termen de supraveghere de doi ani. În perioada de încercare, Adrian Duicu nu are voie să părăsească teritoriul României, fără a cere acordul instanței, și trebuie să presteze muncă în folosul comunității timp de 60 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Orşova.
În schimb, fostul președinte al Consiliului Județean Mehedinți a fost achitat pentru celelalte infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată. Adrian Duicu a fost acuzat de trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, trei infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii de o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, două infracţiuni de dare de mită, două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.