MENIU CAUTĂ
25 Iun. 2017 20:53

Adrian Năstase, despre desemnarea noului premier din partea PSD: “Este foarte importantă, dar nu suficientă”

Distribuie

Adrian Năstase, despre desemnarea unui nou premier PSD. Luni, 26 iunie, este o zi decisivă pe scena politică, pentru desemnarea unui nou premier, după retragerea sprijinului politic de către Parlament lui Sorin Grindeanu, prin adoptarea moțiunii de cenzură a PSD-ALDE, împotriva propriului Guvern.

Șeful statului a chemat la consultări partidele parlamentare, la Palatul Cotroceni. În urma discuțiilor cu fiecare formațiune în parte, Președintele Iohannis ar putea anunța, pe seară, propunerea de premier. Din acel moment, primul-ministru desemnat trebuie să își contureze o echipă de miniștri cu care va merge în fața Parlamentului, pentru un vot de învestitură.

Cu această ocazie, Adrian Năstase și-a spus părerea despre acest moment, pe blogul personal.

Fostul premier este de părere că desemnarea unui nou premier de către Partidul Social Democrat (PSD) nu este suficientă, pentru că este așteptată și lansarea unor măsuri de recredibilizare a partidului.

Negocieri esențiale

În acest weekend au loc negocieri esențiale pentru viitorul guvern și pentru viitorul PSD. Desemnarea, luni, a candidatului de premier, dar și a măsurilor de recredibilizare a partidului sunt așteptate cu mult interes. În opinia mea, nu este suficientă o bună desemnare. Este foarte importantă lansarea unor măsuri care sa angajeze membrii partidului într-o dezbatere mai largă, pregătirea viitoare a cadrelor, re-ideologizarea partidului și lansarea unor noi proiecte de solidarizare interna in organizarea Centenarului Marii Uniri. Relațiile externe ale partidului ar trebui, de asemenea, revitalizate. Și multe altele…”, a afirmat fostul președinte al PSD, în postarea sa, pe adriannastase.ro.

FOTO: adriannastase.ro

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Emil Rengle, despre cel mai extravagant lucru pe care l-a făcut
Loading...
Comentarii