Contactat de Libertatea.ro, make-up artistul a confirmat proiectul. „Voi arăta oamenilor lumea mondenă aşa cum este ea în realitate, dincolo de ceea ce văd ei în mod obişnuit în ziare sau la televizor”, a declarat el, precizând că este în discuţii cu câteva posturi de top printre care şi Pro TV.
„Va fi un show cu care o să o bat pe Moni Columbeanu deoarece ea e singura care are o emisiune de acest gen. De fapt, nici nu-mi va fi prea greu să o depăşesc în audienţă. Am acces în culisele evenimentelor şi cunosc toate dedesubturile. Va fi senzaţional”, a continuat Adrian Pescariu.
„În trecut am mai primit oferte de a realiza o astfel de emisiune, dar abia acum am simţit că era momentul potrivit. Showbiz-ul nu este ceea ce telespectatorii văd la televizor şi în ziare. Abia acum vor vedea adevărata faţă a vedetelor, aşa cum sunt ele în spatele camerelor de filmat şi de ce nu şi adevărata mea faţă. Mass-media construieşte o imagine a personajelor din showbiz mai mult sau mai puţin reală. Eu voi arăta adevărul gol-goluţ.”
Întrebat când vor debuta filmările, Adrian a mărturisit: „Pentru început va fi realizat un episod-pilot în care vă voi prezenta casa şi membrii familiei mele. Mai mult nu spun, vreau să fie surprize”.