Punctele de trecere a forntierei Nădlac I și II sunt luate cu asalt de români. La prim vamă au fost cozi chiar și trei ore, la primele ore ale dimineții, în timp ce la Nădlac II timpul de așteptare este de aproape o oră.
Potrivit aplicaţiei online a Poliţiei de Frontieră care monitorizează traficul la frontiere, la Nădlac I sunt deschise şapte artere de intrare, cu tot atâtea puncte fixe de control, la care se adaugă 12 staţii mobile pentru verificarea documentelor. La Nădlac II, sunt deschise şase artere de intrare.
Un motiv pentru timpii mari de aşteptare la intrarea în ţară îl reprezintă controalele amănunţite efectuate în vederea prevenirii răspândirii COVID-19, respectiv triajele epidemiologice.
Pe sensul de ieşire din România, traficul se desfăşoară normal şi se aşteaptă 10-15 minute pentru formalităţi, la toate punctele de trecere din judeţul Arad.
Vineri, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat că Ungaria a ridicat restricţia de tranzitare a teritoriului în anumite intervale orare, astfel că tranzitarea acestei ţări se face în permanenţă, ceea ce ar fi urmat să elimine momentele cu aglomeraţie ridicată din unele puncte de frontieră.