Curcubeul poate fi văzut doar când stai cu spatele la soare, iar centrul său este întotdeauna indicat de umbra ta. Conform webcultura.ro, vara nu vei vedea niciodată un curcubeu după ora 9.00 și înainte de ora 16:00, pentru că acesta poate fi văzut doar dacă soarele se află pe bolta cerească la un unghi mai mic de 42 de grade față de privitor (n.r. mai jos de „jumătatea cerului”).
Fiecare dintre noi vede propriul curcubeu şi chiar dacă stau una lângă alta, două persoane nu vor vedea niciodată același curcubeu. Se întâmplă aşa pentru că percepem altfel culorile și pentru că fiecare va vedea lumina refractată în alte picături de apă. Curcubeul se îndepărtează pe măsură ce noi încercăm să ne apropiem de el, aşa că nu vei putea niciodată ajunge la capătul lui.
Curcubeul nu are forma unui arc de cerc, ci are forma unui cerc întreg, dar vedem aşa pentru că suntem cu „picioarele pe pământ”, iar acesta nu ne lasă să vedem întregul cerc. Cerul de deasupra curcubeului are întotdeauna o nuanță mult mai închisă decât cerul din interiorul curcubeului. În condiții de vizibilitate bună uneori se poate observa și un curcubeu mai mare și cu ordinea culorilor inversată.
Zeița curcubeului este Iris, care seara dă la o parte perdeaua ce acoperă bolta cerească, lăsând să apară stelele.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.