A venit in Spania intr-o excursie. A avut sansa sa ramana ceva mai mult. Intai a zis ca sta “pentru o luna”, apoi luna s-a transformat in an. Se intampla in 1997, cand Angela Placintar avea 51 de ani. S-a stabilit in tara unde a descoperit ca are mult mai multe posibilitati decat in Romania, si-a adus si familia si de cinci ani ii ajuta pe romanii care ajung in Castellon sa munceasca “in legalitate”.
“Acum noua ani, cand am venit eu in Castellon, rar gaseai romani. Acum, sunt aproape 45.000”, isi incepe povestea Angela Placintar, adaugand ca populatia orasului e de 150.000 de persoane. “O comunitate serioasa”, zambeste femeia. “Unii vin in Spania si stiu exact ce au de facut, au deja contracte aranjate, insa cei mai multi, din pacate, vin in necunoscut. Si e cumplit”.
De aici s-a nascut si ideea Asociatiei Tarilor Est-Europene (AIPE), pe care a infiintat-o impreuna cu alte cateva persoane in urma cu cinci ani. “Daca n-as fi trecut eu prin atatea dificultati, poate ca nu mi-ar fi venit ideea de a incerca sa-i ajut cumva pe cei care vin in Spania. Au nevoie sa fie informati in limba romana, sa le explice cineva care sunt procedurile si actele de care au nevoie pentru a munci in legalitate, de ce trebuie sa se fereasca si tot asa. Cand m-am hotarat sa raman in Spania, eu nici n-am stiut ca am posibilitatea sa-mi reglementez situatia, sa primesc drept de rezidenta. Intrebam in dreapta si-n stanga si nu stia nimeni sa ma indrume”, spune Angela Placintar.
Cum a inceput “aventura” ei spaniola? Cu o excursie. A venit impreuna cu o tanara a carei mama era stabilita in Castellon si care nu-si mai vazuse de ceva vreme fiica. “Mi-a placut enorm. Stateam la cineva care avea casa pe malul marii. Alte conditii, alta viata”, isi aminteste fosta profesoara de geografie, care a lucrat ani de zile la o statie meteo din Oradea. “Pentru ca s-a ivit o ocazie, am zis ca mai stau o luna. Am ramas la o doamna pe care o ajutam la treburile casnice. Mi-am zis ca oricum in Romania fac toata treaba asta acasa, doar ca in plus aveam si serviciu. Iar aici eram platita de trei, patru ori mai mult doar pentru ceea ce faceam gratis acasa, nu?”, rade ea.
Are 60 de ani, insa e de o energie pe care ar invidia-o multi tineri. A stiut intotdeauna ce vrea si nu i s-a parut imposibil sa o ia de la zero in alta tara – la 51 de ani. Si-a adus in Spania si familia, sotul si baiatul, si au inceput cu totii o viata noua. Sotul are o mica afacere, baiatul lucreaza la o banca, iar ea munceste zi – lumina la Asociatie. “Este o mare satisfactie pentru mine sa vad ca pot ajuta alti romani”.
Angela Placintar
1. Varsta: 60 de ani
2. Stare civila: casatorita, un copil
3. Cand a parasit tara: 1997
4. Tara de adoptie: Spania
5. Domiciliul actual: Castellon
6. Cand a fost ultima data in Romania: 2005, la o intalnire a “romanilor de pretutindeni”