O țară vecină cu România le dă bani șoferilor pentru carburanți. Familiile cu două mașini primesc dublu

Comentează

Bulgaria introduce un ajutor financiar pentru combustibil destinat persoanelor cu venituri mici. Familiile care dețin două mașini pot primi dublu, dacă îndeplinesc anumite condiții.

Ajutor financiar pentru carburanți în Bulgaria. Cine primește banii

Autoritățile din Bulgaria au anunțat acordarea unui ajutor financiar pentru combustibil, destinat persoanelor cu venituri reduse, în contextul creșterii prețurilor la pompă.

Potrivit ministrului muncii și politicilor sociale, Hasan Ademov, sprijinul financiar va fi acordat persoanelor ale căror venituri nu depășesc de două ori pragul sărăciei. Premierul Andrei Ghiurov a precizat că limita de venit este de aproximativ 781 de euro, având în vedere că pragul sărăciei este stabilit la circa 390 de euro.

Conform publicației Blic, parte a grupului Ringier, beneficiarii trebuie să dețină un autoturism (inclusiv în leasing), pentru care să nu existe taxe sau amenzi neplătite. Foarte important, familiile care au două mașini pot primi ajutorul în cuantum dublu. Condiția este ca ambele mașini să fie înregistrate pe numele unor membri diferiți ai familiei.

Cum se vor face plățile

Ajutorul, stabilit la 20 de euro pe lună, reprezentând 20% din cheltuielile medii estimate pentru combustibil, va fi acordat lunar, atât timp cât va fi considerat necesar de către autorități.

Premierul bulgar a explicat într-un videoclip postat pe Facebook cum s-a ajuns la această sumă.

„Am analizat datele anterioare și am constatat că persoanele cu venituri mici cheltuiesc aproximativ 100 de euro pe lună pentru combustibil. În ultimele zile, creșterea prețului la carburanți a fost de aproximativ 20%, astfel încât suma cheltuită a crescut de la 100 la 120 de euro.

Când oamenii vor primi o compensație de 20 de euro, suma pe care o vor cheltui va rămâne aceeași. Acești 20 de euro nu sunt nici mult, nici puțin. Sunt exact compensația care va ajuta oamenii fără a le afecta bugetul”, a transmis Ghiurov, citat de BGNES.

Când intră în vigoare măsura

Autoritățile estimează că mecanismul de sprijin va deveni funcțional până la finalul lunii martie.

Datele necesare pentru acordarea ajutorului sunt deja disponibile la Agenția Națională de Administrare Fiscală (NAP), astfel că cetățenii nu trebuie să depună cereri suplimentare. În cazul în care o persoană consideră că îndeplinește criteriile, dar nu primește ajutorul, aceasta trebuie să contacteze instituția.

Măsura se adresează atât persoanelor fizice, cât și celor juridice, însă detaliile privind sprijinul pentru companii nu au fost încă clarificate.

Lukoil: Bulgaria nu se confruntă cu riscul unei crize de combustibil

Bulgaria are suficiente rezerve de combustibil și nu există riscul unor penurii în perioada următoare, însă prețurile la pompă vor continua să urmeze evoluțiile pieței internaționale, potrivit declarațiilor făcute de Rumen Spetsov, administrator special al Lukoil în Bulgaria, citate de Novinite.

Oficialul a precizat că, în prezent, cererea internă este acoperită cu mai puțin de jumătate din capacitatea rafinăriei, iar stocurile de petrol și produse petroliere sunt la un nivel sigur.

Potrivit lui Spetsov, creșterea recentă a prețului petrolului se reflectă deja în costurile carburanților.

Acesta a explicat că vânzarea combustibilului la prețuri mai mici decât cele dictate de piață ar face imposibilă achiziția de noi cantități de țiței, ceea ce ar putea afecta funcționarea rafinăriei.

„Nu putem reduce artificial prețurile fără a încălca regulile și fără a perturba piața”, a spus Spetsov.

Creșteri diferite pentru motorină și benzină

Datele prezentate arată că, până la începutul lunii martie, prețurile internaționale la motorină au crescut cu aproximativ 51%, iar cele la benzină cu circa 20%. În același timp, Lukoil a aplicat majorări mai reduse: aproximativ 12% pentru motorină și 6% pentru benzină.

Spetsov a descris situația actuală drept una extrem de complicată, afirmând că rafinăria este „prinsă între patru sau cinci focuri”. El a atras atenția asupra dependenței tot mai mari a Europei de importurile de combustibil, dar și asupra impactului tensiunilor din Orientul Mijlociu.

Pe termen scurt, oficialul susține că piața din Bulgaria va rămâne stabilă, atât timp cât producția internă și exporturile sunt gestionate în condiții normale.

Prețurile la carburanți pentru miercuri, 18 martie 2026, în Bulgaria, conform Fuelo.net:

  • Benzină Standard: ~1,38 €/litru (aproximativ 7,02 lei)
  • Benzină Premium: ~1,59 €/litru (aproximativ 8,09 lei)
  • Motorină Standard: ~1,52 €/litru (aproximativ 7,74 de lei)
  • Motorină Premium: ~1,72 €/litru (aproximativ 8,76 de lei).
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește