Asociaţia Telefonul Copilului informează că, în prima jumătate a acestui an, au fost înregistrate 51.059 de apeluri la numărul 116 111, iar dintre acestea, au fost identificate 2.569 de cazuri care au necesitat şi intervenţia instituţiilor abilitate, pe lângă consilierea şi monitorizarea continuă a specialiştilor organizaţiei neguvernamentale.
„Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2012, baza de date a Asociaţiei Telefonul Copilului arată o creştere de 23,21 la sută a numărului cazurilor de abuz asupra copilului semnalate”, spuns reprezentanţii Telefonului Copilului.
Cifrele din primele şase luni sunt îngrijorătoare, fiind semnalate 1.154 de cazuri de abuz asupra copilului şi violenţă în familie, cele mai grave forme de abuz fiind: molestarea fizică (33,80 la sută), neglijarea (22,01 la sută) şi abuzul emoţional (9,62 la sută).
O creştere îngrijorătoare a fost înregistrată şi în cazul numărului de cazuri de abuz sexual asupra copilului, exploatare prin muncă, cerşetorie şi trafic de minori a înregistrat, în total fiind semnalate 134 de astfel de situaţii, cu 42,55 la sută mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
„Cele mai multe cazuri au fost înregistrate din regiunea Muntenia (21,87 %), urmată de Moldova (14,91 %), Transilvania (11,64 %), Bucureşti (11,60 %), Oltenia (11,25 %), Dobrogea (4,95 %), Banat (3,62 %), necunoscut (20,16 %). În ceea ce priveşte repartizarea pe judeţe, cele mai multe cazuri au fost înregistrate din judeţele Buzău, Constanţa, Iaşi, Teleorman, Olt, Vrancea, Valcea, Prahova, iar cele mai puţine au fost sesizate din judeţele Sălaj, Harghita, Tulcea, Alba, Covasna, Satu Mare, Bihor, Bistriţa-Năsăud”, mai spun reprezentanţii „Telefonului Copilului”.
„Ceea ce este îngrijorător este faptul că există tot mai mulţi copii în România privaţi de adăpost, hrană şi educaţie, iar acest fapt ne este prezentat în fiecare zi la celălalt capăt al firului. Aşadar, numărul tot mai mare al copiilor vulnerabili cu care comunicăm la telefonul copilului reprezintă un fenomen pe care îl aducem cu transparenţă în atenţia familiilor şi a instituţiilor statului, care trebuie să facă din asigurarea îndeplinirii drepturilor copilului o prioritate. Eşecul în protejarea copiilor faţă de nenumarate ameninţări la care sunt expuşi mereu va avea un impact negativ major asupra dezvoltării lor şi a societăţii în viitor”, a declarat directorul executiv de la Asociaţia Telefonul Copilului, Cătălina Florea.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.