Directorul FBI, James Comey, a surprins, săptămâna trecută, cu anunțul unor noi elemente în ancheta privind e-mailurile candidatei democrate Hillary Clinton, o investigație închisă în iulie. Comey este cel care l-a anchetat în anii 1980-1990 pe brokerul Marc Rich, precum și grațierile acordate de soțul actualei candidate, președintele Bill Clinton.

Acuzat de fraude fiscale, Rich urma să fie arestat, dar s-a refugiat în Elveția. Președintele Bill Clinton l-a grațiat în ultima sa zi de mandat, pe 20 ianuarie 2001. Fosta soție a lui Rich, Denise, susținuse financiar campania electorală a președintelui și donase bani viitoarei Fundații Clinton.

Citește și: Alegeri SUA. Donald Trump salută „curajul” FBI de a relua ancheta în cazul emailurilor lui Hillary Clinton: „Închideți-o!”

FBI a anunțat marți pe Twitter publicarea online a raportului de 129 de pagini asupra lui Bill Clinton, în urma anchetei închise în 2005. La solicitarea agenției France Presse, Biroul a dat asigurări că momentul nu are legătură cu alegerile, ci este conform legii libertății de informare (FOIA). Documentul ar fi fost publicat automat, conform procedurii legale în vigoare, imediat ce a fost desecretizat la termenul prevăzut de FOIA.

Cu toate acestea, liderii democrați îl acuză pe James Comey că vrea să influențeze alegerile din 8 noimebrie. Drept dovadă, după anunțul că a redeschis ancheta în ceea ce privește mailurile date de candidata democratăde pe o adresă de mail privată în perioada în care era Secretar de Stat american, Hillary a picat brusc în sondaje, iar marți a fost chiar devansată cu un procent de Donald Trump, candidatul republican.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.