Polițiștii de la Secția 14 din Capitală au fost sesizați după un apel la 112 că în clădirea Curții de Apel din Secotrul 4 a fost amplasat un dispozitiv exploziv, potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei. După aproximativ o oră de verificări, autoritățile au anunțat că alarma a fost una falsă.
UPDATE ora 13:37: În urma verificărilor efectuate în sediul instituției, polițiștii și geniștii nu au găsit niciun dispozitiv exploziv.
UPDATE ora 12:40: Poliţiştii au aplicat restricţii de trafic pe Splaiul Independenţei, de la Naţiunile Unite pănă la Piaţa Unirii, potrivit News.ro.
Totodată, angajații prezenți în clădire au fost evacuați pentru ca geniștii să poată interveni.
***
Știrea inițială: Polițiștii din Capitală au fost alerați după un apel la 112 potirivt căruia, un dispozitiv exploziv a fost amplasat în clădirea Curții de Apel București, din Sectorul 4.
„Astăzi, 24 aprilie 2023, în jurul orei 11.30, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Secția 14 a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-o instituție publică din Sectorul 4, ar fi fost amplasat un dispozitiv exploziv.”, se arat ă în comunicat.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției pentru a lua primele măsuri.
De asemenea, sunt prezenți specialiști pirotehniști pentru efectuarea de verificări specifice.
bozo76 03.05.2023, 08:29
Dar nu a fost nimic. Ce atata stire. Maine poate sa sune colega de banca a aluia de a sunat alaltaieri poimaine profa de biologie si asa mai departe. Copilarii...