Potrivit autorităților, atacurile ar viza biserci catolice care celebrează sărbătoarea Paştelui duminică, dar şi sinagogi, consulate sau ambasade, în special în Ankara, şi instituţii religioase non-musulmane.Așadar, lăcaşelor de cult, dar şi fundaţiilor religioase li s-a recomandat să ia măsuri suplimentare de securitate.

Avertismentul vine la o săptămână după ce un atentat sinucigaş a avut loc în centrul Istanbului, în care patru turişti, trei israelieni şi un iranian, au murit.

Autorităţile turce plasează atacul de duminică în responsabilitatea reţelei teroriste Stat Islamic, pe care o acuză în total de patru atacuri comise în Turcia începând de vara trecută, în care a avut loc un dublu atentat sinucigaş în faţa gării centrale din Ankara la un miting prokurd, în care au murit 103 persoane.

Nivelul de securitate a crescut în mai multe state europene, pe fondul atentatelor teroriste din Bruxelles de marţi, soldate cu 31 de morţi, care au fost revendicate de reţeaua teroristă Stat Islamic.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.