Un articol de acum câţiva ani argumenta că Alexandru a murit în urma unei encefalite cauzate de acesta. „Descoperit în 1937, în Uganda, dar vechi de câteva mii de ani, virusul s-a extins, începând cu anii 90, în toată lumea. A sărit din ţară în ţară şi din continent în continent cu aceeaşi rapiditate şi oportunism cu care schimbă organismele pe care le infectează. Pentru că ciclul vieţii sale, în care omul e doar o etapă întâmplătoare, intermediară şi neesenţială, înseamnă un întreg periplu prin regnul animal. Din multele categorii de organisme susceptibile de infecţii, două sunt obligatorii în dezvoltarea sa: o specie de ţânţar şi una de păsări”, scrie Mihnea Boştină.

Cercetătorul mai spune că virusul se transmite prin intermediul ţânţarului, în timp ce este amplificat în specia de păsări. Iar acest lucru s-a întâmplat şi în cazul lui Alexandru cel Mare, care ar fi luat virusul de la corbii care zburau deasupra mulţimii, la intrarea în Babilon. Dintre cele 2.600 de specii de ţânţari cunoscute în prezent, doar câteva sunt capabile să transmită virusul. Dintre păsările infectate, rândunelele şi corbii sunt cele mai comune specii infectate, mai explică Mihnea Boştină.

INTERVIU. „Când sicriele vor începe să se rostogolească, urletele mamelor nu vor mai putea fi ascunse”. Ce se întâmplă în Rusia după anunțul mobilizării parțiale
Recomandări

Citeşte şi: Groază! Ne omoară ţânţarii

Virusul West Nile a făcut primele două victime în România!

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Noi imagini cu bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghecampf » De la ce a plecat totul
GSP.RO

PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Playtech.ro
PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Acum totul e clar! Ce s-a întâmplat cu Patrick Mouratoglou și soția, după divorțul Simonei Halep
Viva.ro

"Un om scris cu litere de aur". Povestea lui Sorin, voluntarul ISU care nu are teamă de nimic şi ajută pe oricine are nevoie. A păzit şi mari actori de la Hollywood
Observatornews.ro
"Un om scris cu litere de aur". Povestea lui Sorin, voluntarul ISU care nu are teamă de nimic şi ajută pe oricine are nevoie. A păzit şi mari actori de la Hollywood
Gafa uriașă a unor polițiști: Autospecială uitată pe calea ferată, lovită din plin de tren. O femeie arestată a fost rănită
Știrileprotv.ro
Gafa uriașă a unor polițiști: Autospecială uitată pe calea ferată, lovită din plin de tren. O femeie arestată a fost rănită
Reghecampf face botezul fiului, astăzi, la 48 de ore după bătaia cu Anamaria Prodan. Antrenorul a apărut cu ochiul vânăt. Primele imagini de la party. Update
FANATIK.RO

Ce nu s-a văzut după finalul imaginilor! O a treia persoană s-a implicat în bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Cine e: "Bătut şi el" | VIDEO
Orangesport.ro

Horoscop 26 septembrie 2022. Capricornii simt puterea pe care o promite această zi, dar trebuie să știe că totul vine cu un preț și cu o condiție
HOROSCOP

Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402): device-ul de care nu vei dori să te desprinzi
PUBLICITATE