“Profesorul doctor Alexandru Oproiu a reprezentat pentru generații întregi un mentor, atât pentru studenții și rezidenții pe care i-a pregătit cu dedicare, cât și pentru cei care i-au fost pacienți”, arată Colegiul Medicilor din România.

Alexandru Oproiu, care a murit la 90 de ani, era președintele de onoare al Societății Române de Gastroenterologie și Hepatologie.

De asemenea, făcea parte din Societatea Americană de Gastroenterologie, Societatea Franceză de Gastroenterologie, Societatea Franceză de Endoscopie Digestivă și în Societatea Italiană de Endoscopie Digestivă.

Cine a fost Alexandru Oproiu

Alexandru Oproiu s-a născut în comuna Glăvile, județul Vâlcea. Sute de mii de români cu probleme grave gastroenterologice au trecut prin mâna sa.

Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București în 1956, Alexandru Oproiu a fost, în perioada 1957-1960, preparator prin concurs la Catedra de Fiziologie şi preparator prin concurs la Catedra de Semiologie din Spitalul Brâncovenesc.

În perioada 1968-1974, a fost șef lucrări de Medicină Internă la Catedra de Medicină Internă din Spitalul Griviţa.

Între 1974 și 1976 a fost șef de lucrări Catedra de Gastroenterologie a Spitalului Clinic Fundeni și s-a ocupat de organizarea primei catedre de specialitate din România.

Apoi, în perioada 1976-1990, a fost conferenţiar prin concurs la Catedra de Gastroenterologie din Spitalul Clinic Fundeni, iar din 1990 a fost profesor prin concurs, şef de catedră de Gastroenterologie şi Hepatologie, la Spitalul Clinic Fundeni, potrivit biografiei publicate pe site-ul Medicover.

A publicat 162 de articole de specialitate în literatura medicală română şi 38 în străinătate.

Alexandru Oproiu a condus Spitalul Fundeni 21 de ani

Potrivit Institutului Clinic Fundeni, Alexandru Oproiu avea o experiență de peste 60 de ani în medicină și a condus Spitalul Fundeni timp de 21 ani.

În anii 80 Institutul Fundeni a funcționat cu două secții conduse fiecare de Alexandru Oproiu și Benedict Ghiorghiescu. În acel deceniu, Spitalul Fundeni “și-a consolidat rolul de formare și perfecționare a cadrelor medicale în domeniul gastroenterologiei”, se arată pe site-ul instituției.

În 2001, profesorul Alexandru Oproiu s-a pensionat.

Citeşte şi:

Nelu Tătaru a anunțat că medicul-erou de la spitalul din Piatra Neamț e în stare gravă și are COVID. El mai fusese infectat și în primăvară

Medicul Cătălin Denciu, care a încercat să salveze pacienții din incendiul de la Spitalul din Neamț, transferat în această dimineață în Belgia

Medicii belgieni se plâng că partea română nu a transmis din timp dosarul lui Cătălin Denciu. „Nu este foarte profesional”

VIDEO | Trei femei și șapte bărbați morți în incendiul de la Spitalul Județean Piatra Neamț. Victimele, pacienți cu COVID cu vârste între 67 și 88 de ani

Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
PARTENERI - GSP.RO
Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
BOMBĂ! Câți bani a primit Andreea Raicu pentru a poza în Playboy. Suma e incredibilă, Măruță a fost șocat
Playtech.ro
BOMBĂ! Câți bani a primit Andreea Raicu pentru a poza în Playboy. Suma e incredibilă, Măruță a fost șocat
"Nu a fost forțată. A cerut ea!". Părinții celor patru băieți acuzați de viol în Galați spun că fiii lor ar fi fost încurajați de copilă
Observatornews.ro
"Nu a fost forțată. A cerut ea!". Părinții celor patru băieți acuzați de viol în Galați spun că fiii lor ar fi fost încurajați de copilă
Horoscop 20 octombrie 2021. Fecioarele caută stabilitate, mai ales când planurile lor atârnă de un fir de ață
HOROSCOP
Horoscop 20 octombrie 2021. Fecioarele caută stabilitate, mai ales când planurile lor atârnă de un fir de ață
Cioloș, enervat de Șoșoacă în Parlament: 'Sper că aveți puțin pe conștiință minciunile'
Știrileprotv.ro
Cioloș, enervat de Șoșoacă în Parlament: 'Sper că aveți puțin pe conștiință minciunile'
15 ultraşi ai Stelei au făcut dezastru la un meci din Olanda. Cum s-au deghizat ca să scape de poliţie
Telekomsport
15 ultraşi ai Stelei au făcut dezastru la un meci din Olanda. Cum s-au deghizat ca să scape de poliţie
Cum cureți și cum dezinfectezi corect fiecare cameră din casă. Acum poți face asta rapid, simplu și fără clor
PUBLICITATE
Cum cureți și cum dezinfectezi corect fiecare cameră din casă. Acum poți face asta rapid, simplu și fără clor
Urmărește cel mai nou VIDEO