„Este alegerea naturală, pe care mulți au intuit-o de cum au aflat că voi face o schimbare de substanță.

Europa FM este o oază de profesionalism și decență și sunt onorată să mă alătur unei echipe pe care o urmăresc cu plăcere de ani de zile, deja”.

Alice Iacobescu va conduce redacția de știri Europa FM și va putea fi ascultată săptămânal în emisiunea „Piața Victoriei”.

„Am promis că e o schimbare de substanță, iar aceasta e doar o parte din ce urmează”, a declarat Alice Iacobescu conform europafm.ro.

Alice Iacobescu e jurnalist de peste 25 de ani, cu experiență solidă în radio și televiziune. A debutat în radio în 1993, la Delta RFI, a lucrat apoi, timp de 3 ani, la BBC Londra, redacția română.

Vine la Europa FM dupa ce a prezentat știri de televiziune mai mult de un deceniu, la Digi24 și, anterior, la Antena 3.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații