Guvernanții au făcut acest apel după ce debitul Dunării a scăzut, însă Mihai Trăistariu este doar parțial de acord cu acest lucru. Potrivit artistului, ar trebui în primul rând ca instituțiile statului să facă economie, și abia apoi să li se ceară și românilor să nu consume mult curent și apă.

„Eu înțeleg perfect îndemnul Guvernului de a face economie, dacă e un lucru real. Nu vrea nimeni să se întoarcă la comunism, la marile lipsuri, să stăm iar pe întuneric. Trecând însă cu mașina prin orașele țării, văd lucruri care se risipesc. De pildă, multe fântâni arteziene! Orice primărie poate face economie la apă și la curent. Sunt și multe instituții iluminate aiurea, fără sens.

Hai să facem economie unde nu afectează poporul! Iar dacă chiar nu se poate, rugăm și populația să mai economisească pe ici, pe colo. Dar nu putem spune că, dacă stăm cu un bec aprins pe la TV și la un duș, am făcut noi brusc gaură la curent. Tot instituțiile statului sunt mari consumatoare de energie și de apă. Să nu sacrificăm, totuși, cetățenii”, a spus Mihai Trăistariu pentru Click.

Mihai TrăistariuIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 23

Celebrul cântăreț a dezvăluit și cât îi vine factura la curent în lunile de vară la cele șase garsoniere pe care le are de închiriat la mare, în Mamaia Nord.

„Cunosc oameni care fac economie drastică, mai ales bătrânii. Închid becurile la ora 20.00, se culcă la ora la care se culcă și găinile și se spală rar, numai ca să facă economie la apă și la curent. De ce acum ni se cere să facem tot noi, cetățenii, economie? Oricum, nimeni nu mai face risipă, ca să plătească mult.

În plus, cum să le cer eu turiștilor, la garsonierele mele, să facă economie? Mai intram în camere, ca să le duc facturile, și găseam aerul condiționat pornit, deși nu era nimeni acolo, erau la plajă. Eram revoltat, l-am închis! Dar când am văzut că îmi vine factura la curent 200 de lei pe lună pentru fiecare garsonieră, mi-am dat seama că nu e foarte mult. La urma-urmei, și eu, când merg la un hotel, îmi deschid aerul condiționat o oră sau două, ca să pot respira pe caniculă. De fapt, de aceea e și pus acolo, fiecare să consume cât are nevoie”, a adăugat Mihai Trăistariu. Astfel, artistul plătește în lunile de vară 1.200 de lei la curent!

Fostul concurent de la Eurovision a vorbit și despre pensiunea de la munte pe care vrea să și-o deschidă, afirmând că, în cazul în care va găsi un loc, impozitele pe care le-ar plăti la stat ar fi foarte mari.

„De ce s-au pus impozite pe panourile solare? Voiam să-mi pun panouri solare pe clădirea din Constanța, unde am școala de muzică, pentru a nu mai plăti mult. Iarna îmi vine factura la gaze și la lumină peste 3.000 de lei. Dar am aflat că și panourile solare costă. Soarele costă, nu mai e nimic gratis! Voiam să-mi fac o pensiune la munte, cu panouri solare și cu fântână. Să iau apa din pământ și lumină de la Soare, dar toate-s pe bani în țara asta”, a încheiat Mihai Trăistariu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.