Sancțiunile sunt prevăzute în Regulamentul privind măsuri edilitar- gospodăreşti, administrarea fondului locativ public şi privat şi alte măsuri pentru asigurarea ordinii şi curăţeniei în municipiul Buzău. Documentul, aflat în dezbatere, a fost publicat pe site-ul Primăriei Buzău şi urmează să fie supus votului Consiliului Local, în octombrie, informează Mediafax.ro.

Potrivit autorităților buzoiene, regulamentul a fost realizat pentru „instaurarea unui climat de bună convieţuire în municipiu”.

Amenzi pentru cine scuipă pe jos în Buzău. Ce alte sancțiuni sunt prevăzute în regulamentul ce urmează să fie votat

De pildă, oamenii vor fi obligați să nu mai întindă rufele la uscat în balcoane deschise sau în afara acestora. Totodată, ar putea primi amenzi dacă scutură covoare.

„Să nu amplaseze bătătoare de covoare în jurul imobilelor de locuit, să nu scuture covoare, să nu usuce rufe pe împrejmuire şi pe echipamentele amplasate în spaţiile de joacă (…) să nu întindă rufele spălate la uscat în balcoane deschise, pe suport în afara balcoanelor sau în jurul imobilelor de locuit”, se arată în regulament.

Totodată, buzoienii sunt obligați să curețe periodic fațadele locuințelor și a altor construcții, dar și să le tencuiască și să le zugrăvească. Totodată, vor trebui să înlocuiască jhgeaburile și burlanele degradate.

Concluziile Corpului de Control și ale Comisiei de la Spitalul Pantelimon, unde un asistent a reclamat că 17 pacienți au murit la ATI: Acuzațiile false, pacienții tratați corect
Recomandări
Concluziile Corpului de Control și ale Comisiei de la Spitalul Pantelimon, unde un asistent a reclamat că 17 pacienți au murit la ATI: Acuzațiile false, pacienții tratați corect

Mai mult, cei care realizează grafitti trebuie să știe că noul regulamentar le-ar putea interzice scrisul sau desenul pe faţadele clădirilor sau statuilor.

„Să nu murdărească prin scriere sau desenare faţadele blocurilor, clădirile, gardurile, monumentele şi statuile de pe raza municipiului Buzău. Să ia măsuri de îndepărtare imediată a înscrisurilor cu caracter şovin sau obscen, a lozincilor de orice fel, a însemnelor cu caracter şovin şi fascist şi altele”, se arată în documentul citat.

Cine nu respectă prevederile regulamentului riscă amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei sau avertisment.

Cei care scuipă pe domeniul public sau aruncă hârti ar putea primi amenzi între 500 și 1.000 de lei.

Și agenții economici din Buzău vor avea noi obligații instituite prin regulament. Vor trebui să asigure repararea, spălarea geamurilor şi a vitrinelor, înlocuirea celor sparte, întreţinerea firmelor şi a faţadelor clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea, să efectueze şi să menţină curăţenia trotuarelor și să îndepărteze buruienile.

În 2012, Partidul Verde a cerut ca aruncarea gunoaielor în locuri nepermise să fie declarată infracțiune și să fie introdusă în Codul Penal.


Citește și Previziunile Uraniei pentru perioada 9-15 septembrie 2017


 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Afacerea pe care o pot face toți românii care stau la curte. Produsul vândut de Vladimir s-a scumpit cu 45% în ultimii ani
FANATIK.RO
Afacerea pe care o pot face toți românii care stau la curte. Produsul vândut de Vladimir s-a scumpit cu 45% în ultimii ani
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Ce au găsit doi români în coteţul găinilor într-o curte dintr-o comună din Mehedinţi. Șoc total, creatura avea doi metri
FANATIK.RO
Ce au găsit doi români în coteţul găinilor într-o curte dintr-o comună din Mehedinţi. Șoc total, creatura avea doi metri
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk. Bolnavă de cancer, își dorește doar scuze
Știrileprotv.ro
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk. Bolnavă de cancer, își dorește doar scuze
Imaginile pe care Meghan Markle le-ar vrea dispărute! Ce a putut să facă soția Prințului Harry. Gestul ei a devenit viral pe internet! Nu știa că e filmată!
Unica.ro
Imaginile pe care Meghan Markle le-ar vrea dispărute! Ce a putut să facă soția Prințului Harry. Gestul ei a devenit viral pe internet! Nu știa că e filmată!
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici 100 de euro pensie. Ăia ia și 2000 de euro pe lună"
Observatornews.ro
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici 100 de euro pensie. Ăia ia și 2000 de euro pe lună"
Horoscop 18 aprilie 2024. Gemenii ar trebui să păstreze o oarecare rezervă față de propriile impulsuri decât față de cei din anturajul apropiat
HOROSCOP
Horoscop 18 aprilie 2024. Gemenii ar trebui să păstreze o oarecare rezervă față de propriile impulsuri decât față de cei din anturajul apropiat
RECOMANDĂRI