America la 250 de ani: cum văd aliații și adversarii Statele Unite acum. Între admirație, furie și surpriză

China, rivalul care speră să-i ia locul

Chinezii care au trăit pe vremea Războiului Rece au o viziunea contradictorie asupra SUA. Wen Feng, un pensionar în vârstă de 60 de ani, consideră SUA un „provocator de probleme” – un punct de vedere alimentat de propagandă de stat, care îl prezintă pe Unchiul Sam drept „o forță ticăloasă și ipocrită pe scena mondială”.

Cu toate acestea, bogăția americană este atrăgătoare, mai ales în rândul celor mai înfocați naționaliști chinezi. Ani de zile, elitele politice și de afaceri – inclusiv liderul chinez Xi Jinping – și-au trimis copiii să studieze în Statele Unite.

Aproape toți chinezii și-au dorit într-un moment al vieții lor să experimenteze măcar puțin din visul american. Disidenții s-au orientat mai ales către SUA, fiind atrași de libertate și democrație. Oamenii de afaceri au căutat oportunități în Statele Unite pe măsură ce China s-a deschis în anii 1990 și a aderat la Organizația Mondială a Comerțului în 2001. Pentru studenții de top, o universitate din SUA a fost o alegere naturală.

Toate acestea s-au schimbat însă în ultimul deceniu, în principal din cauza lui Donald Trump. Chinezii sunt nemulțumiți mai ales de tarifele sale vamale, pe care le consideră o pedeapsă pentru proprirea lor virtute: capacitatea de a produce bunuri căutate de clienții americani. „Poporul chinez este foarte muncitor. Suntem dispuși să îndurăm greutăți pentru a face bani, spre deosebire de americani”, spune Liu Cheng, în vârstă de 47 de ani.

Criza financiară din 2008 a avut de asemenea unor rol în schimbarea percepției chinezilor față de Statele Unite. Alimentați de propaganda de pe rețelele de socializare, dar și de propriile experiențe personale, tot mai mulți chinezi consideră Statele Unite un tărâm al violenței armate, al persoanelor fără adăpost, al brutalității poliției și al populismului în creștere. În opinia lor, studenții chinezi sunt tratați cu o suspiciune rasistă.

În același timp, încrederea în sine a Chinei a crescut. Consumerismul, cândva una dintre principalele atracții ale Occidentului capitalist, este motorul marilor orașe chineze. Și, în timp ce America reflectă asupra celor 250 de ani ai săi de presupusă măreție, China privește cu nerăbdare spre următorii 250 de ani și se vede pe ea în fruntea lumii, scrie Amy Hawkins de la Beijing.

Mexic, atât de departe de Dumnezeu, atât de aproape de SUA

Un citat atribuit fostului dictator mexican Porfirio Díaz surprinde relația complexă și adesea tensionată dintre Mexic și SUA: „Sărmanul Mexic, atât de departe de Dumnezeu, atât de aproape de SUA”.

Vecinătatea dintre Mexic și SUA a însemnat încurcături constante asupra comerțului, imigrației și teritoriului. În 1846, forțele americane au invadat și au ocupat Mexicul, forțându-l în cele din urmă să cedeze mai mult de jumătate din teritoriul său.

Războiul mexicano-american este încă amintit cu amărăciune în Mexic, iar anul acesta Donald Trump a atins un punct sensibil când a sărbătorit „o victorie triumfătoare pentru suveranitatea americană”. Acest comentariu a fost interpretat ca o manifestare emblematică a atitudinii sale agresive față de Mexic.

În ultimele decenii, relațiile americano-mexicane s-au aflat pe un făgaș al cordialității și cooperării, atât în ​​ceea ce privește comerțul, cât și securitatea. Trump a încercat însă să joace rolul de „bătăuș” al Mexicului. Chiar în prima sa zi de mandat, liderul republican a semnat un ordin executiv în care a desemnat cartelurile mexicane de droguri drept organizații teroriste. „Mexicului nu-i va plăcea”, a spus el.

Donald Trump a făcut presiuni apoi asupra președintei Claudia Sheinbaum ca să permită trupelor americane să intre în Mexic pentru a combate cartelurile, atingând un punct sensibil politic într-o țară care nu a uitat niciodată invazia din 1846.

Nu este surprinzător că opiniile despre SUA s-au prăbușit odată cu revenirea lui Trump la Casa Albă, aproape șapte din zece mexicani văzându-și vecinul nordic în mod nefavorabil.

Trump „a folosit Mexicul ca pe o pinata politico-electorală, a denigrat imigranții mexicani, a transformat interdependența în armă și a amenințat că va recurge unilateral la forță”, comentează fostul ambasador în SUA Arturo Sarukhan. Acesta este „cel mai rău moment din relațiile dintre Mexic și SUA din istoria modernă”, apreciază el.

Între timp, politica internă a lui Trump a pătat și ideea de SUA „țară a libertății” din cauza unei represiuni brutale împotriva imigranților.

Luis Roberto García, în vârstă de 63 de ani, a emigrat în SUA din Mexic în 2006, considerând-o „o țară plină de oportunități”. Și-a construit o viață în Austin, Texas, lucrând ca tâmplar. Acum câteva luni a fost reținut și deportat în Mexic. Pentru el și pentru mulți alți imigranți din Statele Unite, promisiunea visului american s-a dezintegrat, scrie Oscar Lopez din Ciudad de Mexico.

Iranul, între admirație, furie și durere

„Mă gândesc adesea la Central Park”, spune Ali, un student din Teheran. „Cât de divin trebuie să fie să alergi acolo unde familiile se adună pentru picnicuri, cățeii se joacă și îndrăgostiții se întâlnesc pentru prima dată”, explică el.

Ali se simte trădat de Trump, care le-a promis protestatarilor iranieni că „ajutorul este pe drum”, după care a părut neinteresat de cauza lor în timpul declanșării unui conflict militar soldat cu moartea a peste 3.300 de iranieni. Dar, la fel ca mulți alți iranieni – indiferent de opiniile lor despre regimul islamic -, Ali încă consumă cultură pop și divertisment american.

„Trădarea pe care o simt nu are nicio legătură cu hip-hop-ul pe care dansez sau cu sitcom-urile pe care le urmăresc”, spune el.

În Iran, atitudinile față de SUA au devenit mai complexe și mai puțin previzibile. Oamenii se consideră în general prinși între un stat represiv acasă și o superputere în străinătate.

„Am parcurs o călătorie în ceea ce privește viziunea mea asupra SUA”, spune Soroush, un comerciant din Teheran. El credea în acordul convenit în 2015 asupra programului nuclear iranian și era convins că numai diplomația putea duce la o pace durabilă.

Acum consideră că Trump a avut dreptate să renunțe la acel acord. „Acest regim a luat fiecare dolar din reducerea sancțiunilor și l-a investit în rachete și drone, fără nicio considerație pentru propriul popor”, afirmă el.

În opinia activistului și fostului deținut politic Pouran Nazemi, problema nu ține de ideologie, ci de supraviețuire.

Iranienii sunt din ce în ce mai prinși între represiunea internă și presiunea externă, civilii suportând consecințele, notează el.

„Indiferent de disputele politice, civilii nu ar trebui să plătească niciodată prețul”, subliniază Pouran Nazemi.

Astfel de opinii sugerează o imagine a Statelor Unite care nu este nici coerentă, nici singulară. Iranienii admiră cultura americană, dar resimt furie față de politicile sale și durere din cauza conflictului, scrie Deepa Parent din Teheran.

Ucraina și „aliatul ciudat”

Într-o vizită surpriză efectuată la Kiev în 2023, Joe Biden l-a îmbrățișat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski pentru a-și manifesta sprijinul în fața atacului brutal al Rusiei. Această vizită părea să confirme că Ucraina, care de la prăbușirea Uniunii Sovietice fluctuase între vest și est, se afla în sfârșit în tabăra occidentală.

Ani de zile, ucrainenii erau împărțiți în a privi către Statele Unite, ca far al democrației și al prosperității economice, sau în a rămâne în mrejele Rusiei. Oficialii americani care au servit la Kiev în anii 1990 își amintesc de o elită politică care slujea de buze aspirațiilor occidentale, dar care era încă înrădăcinată în moștenirea sovietică.

Mai târziu, mulți ucraineni și-au dorit o cale de mijloc: relații bune atât cu estul, cât și cu vestul. Dar această ecuație a devenit foarte diferită după 2014, când Rusia a anexat Crimeea și a declanșat un conflict în Donbas.

Invazia la scară largă din 2022 a consolidat și mai mult direcția pro-occidentală, cu o identitate națională ucraineană mai puternică în care Statele Unite ar juca rolul de aliat principal. Apoi a venit realegerea lui Donald Trump, iar povestea s-a erodat.

Un sondaj publicat săptămâna aceasta de Gallup arată că doar 7% din ucraineni aprobă conducerea SUA, față de 66% la începutul invaziei ruse la scară largă. Acest sondaj indică totodată că încrederea în SUA a scăzut în 140 de țări de la reinstalarea lui Trump la Casa Albă.

Cu toate acestea, SUA rămân unul dintre cei mai valoroși aliați ai Ucrainei, chiar dacă unul „ciudat”, cu un lider de la Casa Albă care și-a insultat omologul ucrainean, i-a minimalizat șansele pe câmpul de luptă și a sugerat că a fost vina țării atacate că se află în război cu Rusia.

„În anii 1990, America părea o lume de vis”, spune Oleksandr, un inginer în vârstă de 62 de ani. „Dar acum, este greu să știi ce să mai crezi”, adaugă el.

După patru ani de război, Ucraina este încă pe deplin conștientă de faptul că are nevoie de sprijinul aliaților pentru a continua să reziste în fața invaziei ruse, dar acum simte că ajutorul va veni în principal din Europa.

„Pe măsură ce America pare să se retragă din colțul nostru, ne uităm mai mult la vecinii noștri din Occident”, scrie romancierul ucrainean Andrei Kurkov. „Vor fi ei capabili să intervină în golul lăsat de SUA? Nu știm, tot ce putem face deocamdată este să sperăm”, adaugă el, potrivit corespondentului de la Kiev, Shaun Walker.

Rusia încă speră să profite pe seama lui Trump

Generații întregi de ruși au admirat și au urât deopotrivă SUA. Cetățenii sovietici au stat la coadă ore întregi pentru primul McDonald’s din Moscova și au prețuit blugii Levi’s de contrabandă, în timp ce propaganda de stat prezenta SUA drept arhitectul principal al nedreptății globale.

Sub Vladimir Putin, această contradicție s-a adâncit. Țara portretizată la televiziunea rusă ca o putere ostilă și în declin era preferată de elita rusă pentru a-și cumpăra case, a-și trimite copiii la studii și a-și depozita averea.

Odată cu reinstalarea lui Trump la Casa Albă, Kremlinul prezenta SUA „mai puțin ticăloasă și un potențial partener”. În paralel, Europa era numită principalul obstacol în calea păcii în Ucraina.

„Bătrânul continent” – adesea cu Marea Britanie evidențiată – a fost acuzat în mod aberant de prelungirea războiului din Ucraina și de sabotarea eforturilor de îmbunătățire a relațiilor dintre Moscova și Washington.

Putin a adoptat un ton cald față de Trump sub pretextul de a oferi „o nouă calitate” relațiilor ruso-americane. Kremlinul a insistat pe lângă administrația Trump ca Rusia să fie prezentată într-o imagine pozitivă și tratată ca o mare putere egală SUA, iar cele două țări să modeleze ordinea internațională în funcție de sferele lor de influență.

Totuși, pe măsură ce administrația Trump a menținut sancțiunile impuse Rusiei, a continuat livrarea unui anumit ajutor pentru Ucraina și a dat puține semne că ar accepta cerințele fundamentale ale Kremlinului cu privire la Ucraina și împărțirea lumii, entuziasmul a început să se estompeze la Kremlin.

Revenirea lui Trump nu a adus marea înțelegere dorită de Kremlin și simpatizanții săi. În schimb, Trump a ajuns să semene cu forța disruptivă pe care Putin și-a dorit atât de mult ca el să o întruchipeze.

Washingtonul a început un război împotriva regimului din Iran și a exercitat presiuni asupra altor parteneri-cheie ai Moscovei, printre care Cuba și Venezuela. Administrația Trump și-a aprofundat, de asemenea, implicarea pozitivă în Armenia și Azerbaidjan – o regiune pe care Rusia a considerat-o mereu drept sfera sa naturală de influență.

„Era ca și cum proiectul lui Putin de a submina ordinea mondială ar fi fost spulberat de o perturbare și mai mare”, constată analista Hanna Notte.

În opinia analistului rus Dmitri Trenin, concluzia este evidentă pentru Moscova: „America nu este un mediator, ci un jucător-cheie în tabăra inamică”.

Și totuși, Putin pare să nu renunțe la posibilitatea de a-l atrage pe Trump de partea sa. El a ținut să-l sune pe Trump de ziua sa de naștere și să vorbească din nou despre ridicarea relațiilor ruso-americane la un nou nivel.

Cel puțin deocamdată, Kremlinul continuă să se comporte ca și cum președintele SUA ar putea fi încă convins să vadă lumea prin ochii Moscovei, scrie Pjotr Sauer, corespondentul The Guardian pentru Rusia.

Regatul Unit, o „relație specială” în criză

Pierderea celor 13 colonii britanice, acum 250 de ani, nu este considerată de Londra un moment dureros – în mare parte pentru că i-a oferit spațiu pentru a-și urmări interesele în altă parte. În 1820, senatorul Henry Clay se plângea că Statele Unite erau încă „un fel de colonii independente” ale Angliei, „libere politic, sclave pe plan comercial”.

Acum rolurile sunt inversate. Marea Britanie este liberă din punct de vedere politic, dar subordonată comercial și pe planul securității unei țări despre care sondajele arată că britanicii o consideră o amenințare la fel de mare ca și China.

Criza nu ține de conflicte de interese, ci de ceva mai fundamental, și anume dacă încă există valori comune și încredere între cele două părți, comentează editorialistul Patrick Wintour.

Comitetul select pentru relații internaționale și apărare al Camerei Lorzilor, un pilon al sistemului de securitate britanic, a publicat recent un raport care începe cu o descriere standard a „relației speciale”, dar enumeră apoi modul în care s-a fracturat această legătură: în Afganistan, din cauza Rusiei, a relațiilor cu China, a viitorului NATO, a reglementării tehnologiei, a migrației, a politizării serviciilor de informații, a Groenlandei și a incapacității lui Trump de a înceta să facă comentarii disprețuitoare la adresa aliaților Americii.

Raportul conchide că Marea Britanie „nu mai poate presupune că SUA vor continua să garanteze securitatea europeană sau să sprijine ordinea internațională bazată pe reguli”. „Nici Marea Britanie nu se poate baza pe bunăvoința istorică și afinitatea culturală pentru a susține relația (cu SUA – n.r.) într-un context din ce în ce mai tranzacțional” sub conducerea lui Trump, scriu autorii textului.

Dintr-o dată, Charles De Gaulle – fostul președinte francez care a avertizat că americanii „nu sunt de încredere, nu sunt foarte solizi și nu înțeleg nimic despre istorie sau Europa” – este la modă la Londra.

Între timp, centrele britanice de reflecție s-au lansat într-o dezbatere asupra consolidării unei noi arhitecturi a alianței europene de apărare – în interiorul sau în afara NATO. Până la sfârșitul celui de-al doilea mandat al lui Trump, contribuția SUA la alianță ar putea fi erodată, după cum consideră unii.

Dezacordurile, fie legate de tarifele vamale, fie legate de Iran, au fost recunoscute public, dar nu au fost transformate în probleme grave. Însă faptul că Elon Musk și-a folosit contul de X pentru a le transmite abonaților săi să „protesteze vehement și în mod repetat” împotriva imigranților din Marea Britanie a devenit o problemă.

Un nou prim-ministru, care ar încerca să se diferențieze de Keir Starmer, ar putea fi tentat să își asume riscul comercial și de securitate al distanțării Regatului Unit de America lui Trump, conchide Patrick Wintour.

Canada, o prietenie care a devenit o slăbiciune

Canadienii și americanii au trăit mult timp după cuvintele regretatului președinte american John F. Kennedy: „Geografia ne-a făcut vecini. Istoria ne-a făcut prieteni. Economia ne-a făcut parteneri. Iar necesitatea ne-a făcut aliați”.

Uneori, relația a fost tensionată, dar, în general, a revenit la una dintre cele mai strâns integrate alianțe economice și politice de pe planetă.

Toate acestea s-au schimbat când Donald Trump, în al doilea mandat de președinte, a lansat ideea de a-și anexa vecinul nordic, zdrobindu-l prin coerciție economică și transformând Canada în al 51-lea stat.

Canadienii nu au fost mulțumiți de această amenințare. Liderii provinciali au retras băuturile spirtoase și vinul american de pe rafturile magazinelor. Mulți canadieni au renunțat la planurile de a vizita SUA. Imnul american a fost huiduit la evenimente sportive.

„Canadienii au fost foarte clari în ceea ce privește sentimentele lor: suntem o țară suverană și ne dorim să rămână așa”, spune Liam Mooney, care a creat populara pălărie „CANADA NU ESTE DE VÂNZARE” împreună cu logodnica sa, Emma Cochrane. „Și un alt lucru este clar: am fost trădați”, adaugă el.

Majoritatea canadienilor au acum opinii profund nefavorabile față de SUA, mai ales după dezvăluirile că oficiali din administrația Trump s-au întâlnit în secret cu activiști separatiști din provincia Alberta.

În replică la provocările lui Trump, prim-ministrul canadian Mark Carney a cerut la Davos o nouă ordine globală, pentru a combate ascensiunea „hegemonilor”.

Trump a fost iritat de acest discurs: „Canada trăiește datorită Statelor Unite”. În plus, Trump a pus la îndoială viitorul unui pact comercial – evaluat la peste 1 trilion de dolari canadieni (870 de miliarde de dolari americani) – și care a definit relația binațională timp de decenii.

Trump a declarat că țara sa „nu are nevoie” de produse canadiene, iar acordul de liber schimb USMCA, care include și Mexicul, este „irelevant”, deși el l-a negociat.

Această incertitudine a determinat Canada să caute noi acorduri comerciale pentru a-și reduce dependența de SUA. „Multe dintre fostele noastre puncte forte, bazate pe legăturile noastre strânse cu America, au devenit slăbiciuni – slăbiciuni pe care trebuie să le corectăm”, subliniază Carney, potrivit corespondentului Leyland Cecco din Toronto.

Franța și alarma că trumpismul ar putea fi adevărata Americă

Harrys New York Bar , situat în centrul Parisului, întruchipează „o anumită idee” a francezilor despre SUA. „Este o viziune asupra Americii care ne place”, recunoaște Aurélien, un specialist în managementul riscului la o bancă franceză, în timp ce savurează un „French 75” după muncă.

„Suntem puțin schizofrenici în ceea ce privește SUA. Unele lucruri le admirăm și le invidiem – sau cel puțin le copiem. Pe altele le disprețuim. În acest moment, cele din urmă prevalează”, explică el.

Idealurile fondatoare ale Americii – libertatea, egalitatea, speranța, „orașul strălucitor de pe un deal” – sunt admirate de francezi, împreună cu dinamismul, ambiția, energia și inovația neobosită.

Franța iubește conceptul fondator al Americii și este dezamăgită de realitățile contrastante. Violența armată, inaccesibilitatea asistenței medicale, inegalitatea rasială sistemică, hipercapitalismul, o viziune asupra lumii adesea simplistă – în alb și negru -, lipsa, mai presus de toate, a „solidarității sociale” pe care Franța o prețuiește atât de mult – toate acestea sunt contestate de francezi.

Cultura și stilul de viață american sunt receptate la fel de contradictoriu.

Pe de o parte, francezii îmbrățișează cu entuziasm filmul, televiziunea, muzica, moda, tehnologia și chiar și mâncarea americană.

Pe de altă parte, manifestă anxietate și resentimente față de impactul acestei americanizări asupra culturii lor excepționale. Când Eurodisney s-a deschis lângă Paris în 1992, regizoarea de teatru Ariane Mnouchkine l-a numit un „Cernobîl cultural”.

Fie ce-o fi, revenirea lui Trump a distrus, fără îndoială, viziunea asupra Americii în Franța. Un sondaj publicat recent arată că mai puțin de 8% dintre alegătorii francezi văd acum SUA ca pe un aliat „care ne împărtășește interesele și valorile”; peste 26% o descriu ca pe un rival „cu care trebuie să concurăm” și 10% ca pe un adversar „cu care suntem în conflict”.

Există o îngrijorare crescândă față de perspectiva ca trumpismul – asemuit cu imperialism cultural (și ideologic), protecționism economic, egotism în politica externă – să devină un element permanent al peisajului american.

Și totuși, Aurelien și Coralie continuă să iubească SUA, unde au locuit o perioadă, remarcă ziaristul John Henley de la Paris. „Există încă un singur loc pentru a propulsa un start-up european promițător. Pentru anumite lucruri, America va fi întotdeauna numărul 1”, conchide Coralie.