”Eu știu că a fost o lovitură de stat, dar întotdeauna am folosit cuvântul „revoluție”, pentru că eu cred că a fost și asta. Cei din Timișoara, din București. E clar că nu și-au dat viața pentru o lovitură de stat, chiar dacă erau și printrei ei unii, pentru că Dan Iosif știa bine că e o lovitură de stat și era și el acolo. Nu asta e problema. Problema este că imediat, la câteva zile dupa 22 decembrie, țara s-a rupt în felul următor: unii au continuat să strige jos Ceaușescu, iar alții au început să strige jos comunismul. Primii au preluat puterea, ceilalți au scris proclamația de la Timișoara și au creat Piața Universității. Piața Universității a fost locul unde s-a născut societatea civilă și unde societatea civilă și-a creat ideile. Era punctul 8 de la Timișoara, legea lustrației, era reformă și adevă. Cu aceste trei idei a mers Alianța Civică atâția ani și a scos lumea în stradă.
Adevăr înseamnă adevărul despre revoluție și mineriade. Eu cred că societatea românească, inclusiv cea de azi, este cum este și nu va ieși niciodată din acest tip de blestem dacă nu va răuși să lămurească cele două păcate fondatoare, cele două crime: crima și minciuna teroriștilor și crima și minciuna minerilor. Faptul că s-a redeschis procesul mineriadei nu este o inițiativă românească. Am fost obligați de hotărârea Tribunalului de la Strasbourg. Faptul că în mare viteză s-a terminat definitiv procesul revoluției, se datorează faptului că la Stasbourg acest proces nu este terminat.
Noi aveam aceste ideologii, aceste idei absolut clare. Mi se pare de neînchipuit că nu a existat reacție a societății civile de astăzi împotriva închiderii dosarului Revoluției. Acesta era un motiv de ieșit în stradă. Între timp s-a schimbat legislația românească, aducându-se pe același plan cu legislația europeană, iar crimele nu sunt prescriptibile. Deci, pentru cei 1.000 de morți din Revoluție nu e prea târziu să fie găsiți vinovații. Această hoție a tribunalelor românești este una profund incorectă și nu poate să te ducă decât la ideea că în România funcționează DNA-ul, nu justiția”, a declarat Ana Blandiana, la Realitatea TV.
Pe numele ei real, Otilia Valeria Coman, Ana Blandiana a debutat literar în 1959, la 17 ani, în aceeaşi perioadă cunoscându-l şi pe cel care avea să-i devină soţ, din 1960, scriitorul Romulus Rusan.
După Revoluţie, dezamăgită rapid de politică, se află în primele rânduri ale constituirii unei puternice societăţi civile în România. Este preşedinte şi vicepreşedinte al Alianţei Civice. Alături de soţul ei, Romulus Rusan, a iniţiat încă din 1993 proiectul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet, ce a devenit între timp o instituţie de prestigiu internaţional. Membră a mai multor academii europene şi mondiale de poezie, Anei Blandiana i s-a decernat, în 2009, Legiunea de Onoare în grad de cavaler, din partea statului francez.