Anchetă la Maternitatea Arad, după ce o gravidă și copilul său au murit în urma unei infecții respiratorii. Tânăra mai avea doi copii acasă

 15 comentarii
Ambulanta. Fotografie cu caracter ilustrativ

O tânără de 25 de ani a murit, marţi, împreună cu copilul născut în urma unei cezariene, după ce a fost adusă luni la Maternitatea Arad în stare gravă din cauza unei infecţii respiratorii severe, relatează Agerpres. Inspectorii de sănătate publică au început o anchetă la unitatea medicală.

Tânăra însărcinată a fost adusă la Secţia Clinică Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Judeţean în cursul zilei de luni, pentru că respira foarte greu şi avea febră.

„A fost adusă la spital cu ambulanţa, pentru febră la domiciliu, cefalee, tuse şi dispnee la efortul de tuse. Colegii au preluat-o, mai ales că era la termen cu sarcina, şi pentru că avea o stare influenţată au ţinut-o pe secţie. Sub tratament antibiotic s-a ameliorat parţial starea ei, dar din păcate în cursul nopţii, în jurul orei 4:30, dispneea s-a accentuat, motiv pentru care a fost preluată de serviciul de terapie intensivă şi s-a reuşit stabilizarea pacientei”, a declarat, marţi, medicul-şef al secţiei, Gheorghe Furău.

Gheorghe Furău a precizat că starea tinerei a fost bună până în jurul orei 7:30, când în echipă completă s-a decis efectuarea de urgenţă a cezarienei, în scop vital fetal, dar şi matern, pentru a-i uşura pacientei respiraţia.

„În timpul intervenţiei, copilul nu a putut fi salvat, nu s-a putut resuscita, deşi au existat tentative. Ulterior, mama a prezentat stop cardiac ce a fost resuscitat de echipa operatorie şi după două ore de la terminarea operaţiei pacienta a decedat”, a declarat Gheorghe Furău.

Acesta a precizat că sarcina nu fusese luată în evidenţa vreunui medic, în condiţiile în care femeia a revenit în ţară din Belgia în urmă cu trei săptămâni.

Conform şefului maternităţii, cauza decesului tinerei şi copilului a fost o bronhopneumonie de etiologie virală, fiind exclusă, în urma testelor, infecţia cu SARS-CoV-2.

„O echipă a inspecţiei sanitare se va deplasa la spital pentru a vedea în ce condiţii s-a produs acest eveniment. În momentul în care primim de la Medicina Legală rezultatele anatomo-patologice, se va forma o comisie şi se vor urma procedurile”, a declarat, marţi, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Arad, Cecilia Irimie. Tânăra decedată era din oraşul Sântana şi mai avea doi copii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (15)
  • Avatar comentarii

    Daniel9090 05.12.2023, 19:40

    Dumnezeu să-l odihnească în pace

  • Avatar comentarii

    Paulica1968 05.12.2023, 19:57

    Dumnezeu să îi odihnească

  • Avatar comentarii

    Frumosul1 05.12.2023, 20:00

    Dumnezeu să i ierte să se facă anchetă să se vadă cine a greșit

  • Avatar comentarii

    MoSi202 05.12.2023, 20:13

    Dumnezeu să- i odihnească ! Ancheta va trebui să stabilească cauza acestei tragedii!

  • Avatar comentarii

    nicoleta1 05.12.2023, 20:49

    Sa le fie tarina usoara..

ALTE ȘTIRI
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
MONDEN
Cuiță Sterp alături de familia lui și de Geta Sterp, care a anunțat că e însărcinată pentru a doua oară la 30 de ani | Foto: Instagram
11:04
Culiță Sterp și-a surprins fanii: „Se mărește familia noastră”. Cum au reacționat internauții la anunțul despre Geta, sora artistului
Gina Pistol a vorbit despre neînțelegerile din căsnicia cu Smiley
10:45
Gina Pistol dă cărțile pe față! Cum gestionează certurile cu Smiley: „Sunt foarte impulsivă”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
11:30
Albania, destinația europeană vedetă pentru 2027. Turiștii călătoresc acolo pentru peisaje superbe și prețuri mici
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
11:23
Cum a apărut Adina Buzatu la nunta fiicei sale, Sara. Andreea Marin a reacționat imediat
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
11:00
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Trei tineri au planificat cu Gemini o ascensiune pe un munte de peste 4.300 de metri şi au rămas blocați pe vârful Muntelui Shasta, California. Sursă foto: Getty Images
10:17
Trei tineri au planificat cu Gemini o ascensiune pe un munte de peste 4.300 de metri şi au rămas blocați acolo: „Ne-am bazat prea mult pe AI”
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10:00
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Un avion zburând prin cerul albastru și printre nori
08:48
Românii vor putea zbura direct din Târgu Mureș către Alicante, începând din ianuarie 2027. Cât costă un bilet și când se pun în vânzare
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Mâini încătușate ținând un teanc de bani dintr-o servietă neagră
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală