Anchetă la spitalul din Constanța, după ce familia unui bărbat decedat acuză că i-au fost furate bijuteriile

Comentează

Familia unui bărbat care a murit în urmă cu câteva zile în Spitalul Județean din Constanța susține că inelul său și verigheta din aur au fost înlocuite cu tinichele. Oamenii au făcut plângere, iar poliția și conducerea spitalului au demarat anchete, potrivit site-ului local Ordinea.ro.

Fiica bărbatului a sesizat poliția pe 14 februarie. Potrivit acesteia, tatăl ei purta tot timpul bijuteriile la el, iar după moartea sa, a mers să-i ridice bunurile din unitatea sanitară. În acel moment, a constatat că bijuteriile lui au fost înlocuite cu unele contrafăcute.

„La data de 14 februarie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că aceasta s-a prezentat la spital pentru ridicarea bunurilor aparținând tatălui său, care a decedat în spital, iar în acel moment a constatat faptul că inelul și verigheta purtate de către defunct ar fi fost înlocuite cu alte bijuterii”, a transmis IPJ Constanța.

Potrivit polițiștilor, prejudiciul reclamat este de aproximativ 5.100 de lei.

„În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, au mai transmis autoritățile.

Pe lângă ancheta polițiștilor, conducerea spitalului din Constanța a transmis că s-a deschis deja o anchetă internă, iar în acest caz urmează să se întrunească comisia de disciplină și vor fi luate măsurile ce se impun.

„Conducerea Spitalului Județean Constanța a luat la cunoștință cele reclamate, s-a demarat deja o anchetă internă pentru a se stabili ce s-a întâmplat din momentul în care pacientul a fost preluat de către personalul nostru, urmează să se întrunească și comisia de disciplină, iar în cazul în care cele reclamate de către aparținători se confirmă, se vor lua toate măsurile care se impun întrucât nu sunt tolerate asemenea fapte”, a transmis biroul de presă al SCJU Constanța.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 2,1% în luna august 2026, comparativ cu luna precedentă.
12:40
Val de scumpiri în România, INS anunță că prețurile de producție au crescut cu aproape 12% față de 2025
MONDEN
Anghel Damian la filmările pentru „Tătuțu'”
InterviuExclusiv
13:17
Legătura din filmele lui Anghel Damian și Guvernul României: „Este o schemă de ajutor de stat”
Radu Bucălae pe scena de la Sala Palatului, la spectacolul de stand-up comedy „Fool's night out - Scadalos 2025”
ExclusivInterviu
13:03
„Insula Iubirii” este o sursă inepuizabilă de inspirație pentru Radu Bucălae: „M-am gândit cum ar fi fost să mă cheme Prințul”
POLITIC
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
13:21
Primele declarații din PNL, după ce Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
1 oct.
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Ultimele știri
13:46
5 știri by Libertatea - Actualitate: Cum a infestat SPP Ministerul de Externe al României | Cu cât ne scurtează singurătatea viața
13:42
Un tată român s-a ales cu dosar penal în Italia pentru că și-a închis fetița în mașină mai mult de oră, pe caniculă
13:23
Indicele ROBOR crește din nou și atinge cele mai mari valori din ultimele luni
13:22
Un muncitor cu scleroză multiplă va primi 6.000 de euro lunar, 12 luni, după ce a fost concediat pentru că a jucat fotbal, deși era bolnav
TRENDING
Analiză
07:00
Cum l-au scăpat judecătorii pe Victor Micula de închisoare, după ce „s-a distrat” cu baza de date a Poliției. Pedeapsă redusă „din pix” până la limita suspendării
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
1 oct. 2023
Mesaje de Sfântul Ciprian - urări și felicitări pentru cei care poartă numele Ciprian
1 oct.
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Ion Țiriac poartă ochelari și este îmbrăcat în costum negru cu albastru închis
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
România nu se confruntă cu riscul de a nu putea plăti pensii şi salarii, în ciuda crizei politice şi a unui guvern interimar.
10:24
Alexandru Nazare a anunțat ce se întâmplă cu pensiile românilor în această iarnă: „excludem această posibilitate”
INSTANT DNA IASI BOLOJAN 000 INQUAM Photos Miruna Turbatu-
10:00
Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași, în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
instalatie-metawealth sursa foto metawealthco
Exclusiv
10:00
Moldova devine o uriașă „baterie” a României: investitori din mai multe țări au proiecte de sute de milioane de euro
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!
Harta conductelor regionale
Analiză
1 oct.
Coridorul Vertical e cu scandal!
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere