Întrebată ce contează şi ce le recomandă acestora, Esca a răspuns: „În egală măsură contează talentul tău şi dorin’a de a ajunge undeva. Sunt tineri care fac această facultate de jurnalism, dar nu sunt făcuţi pentru această meserie. Poate că sunt prea timizi, poate nu au calităţile care trebuie. Important este să îţi dai seama la timp de acest lucru şi să te reorientezi. Dacă ajungi la concluzia că îţi lipsesc anumite calităţi pentru această meserie, faci altceva. Pe lângă asta, poate trebuie să iei în considerare şi ce se întâmplă cu tine la un moment dat.
Eu am dat la ASE, la finanţe bănci. Habar nu aveam de ce făceam asta, de ce am dat acolo. Era la modă. Am picat. Atunci evident că m-am supărat, am suferit. Dar dacă intervine ceva şi te pune pe altă cale, poate că aşa trebuie. De supărare, am plecat în vacanţă. Atunci abia se înfiinţase o facultate de jurnalism particulară. M-am dus la drept, iar lângă era facultatea de jurnalism. Am dat la jurnalism. Eu nu visasem să mă fac jurnalistă. Eu visam să fiu vânzătoare”, a spus Esca potrivit pagineidemedia.ro.
„Când am fost angajată, principalul meu atuu a fost că eram îmbrăcată ca o babă”
Andreea Esca le-a spus studenţilor de la jurnalism că a avut norocul de partea ei atunci când s-a angajat în presă.
„Am avut noroc. Când am început în televiziune, nu exista nimic. Acum, într-adevăr, este mult mai greu. Când m-am angajat la SOTI, mi-au dat un ziar „ia şi tu şi citeşte ceva de aici”. După care mi-au zis „nu vrei să rămâi să prezinţi şi jurnalul diseară?”. Cred că unul dintre principalele mele atuuri a fost că eram îmbrăcată ca o babă. În ziua aceea am zis să îmi iau un sacou. Or fi zis că sunt mai serioasă când m-au văzut aşa. Aveam 19 ani jumate când m-am angajat la SOTI”, a spus vedeta Pro TV.