Victor Socaciu a fost internat vineri în spital, fiind diagnosticat cu COVID-19. Ducu Bertzi a făcut totul public pe 12 aprilie. „Nu am amănunte despre cum se simte. Ştiu că a avut febră, şi-ar fi făcut un test care ar fi ieşit negativ şi practic a întârziat internarea în spital. Asta ştiu. Nu am alte amănunte”, a afirmat Ducu Bertzi. Artista Maria Gheorghiu a confirmat atunci informaţia. Victor Socaciu a participat la Festivalul Om Bun, care s-a desfăşurat la sfârşitul lunii martie la sala Amfiteatru a Primăriei Breaza.
Andrei Păunescu a vorbit recent cu soția artistului, cu impresara Brândușa Simion, și a aflat că starea lui Victor Socaciu e stabilă. Cântărețul primise acum câteva săptămâni și prima doză de vaccin.
„Pot să vă spun că m-am văzut cu Victor pe 30 martie la Breaza, unde eu am stat câteva minute, el, 3 zile. A făcut un act eroic, la 30 de ani de la inaugurarea acestui festival (n.r. “Om Bun”), iată cu prețul vieții chiar. El a făcut treaba asta în deplină securitate, dar virusul acesta… M-am văzut cu el atunci și, Doamne ajută, că nu sunt mulți care au fost acolo cu probleme.
Am vorbit chiar înainte cu o seară să se interneze și nu era bine. Am aflat de la soția sa că starea este absolut stabilă și chiar într-un progres în ultimele zile, dar până nu îl auzim și nu îl vedem acasă nu ne putem bucura pe deplin. Este vaccinat, din câte știu, și uite că niciodată nu poți avea garanția că ai scăpat”, a dezvăluit Andrei Păunescu, în emisiunea Exclusiv VIP, difuzată la Prima TV.
Cu ce probleme de sănătate se mai confruntă Victor Socaciu
Victor Socaciu a suferit de insuficiență renală cronică. Artistul a fost operat în 2009 la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, când a primit doi rinichi de la o fetiţă de 10 ani aflată în moarte clinică.
Conform spuselor Ana-Mariei Socaciu, fata cea mică a cântărețului, pentru ciao.ro, Victor Socaciu suferă și de diabet.
Victor Socaciu, în vârstă de 68 de ani, este autorul a peste 300 de piese vocal-instrumentale şi generice muzicale radio şi TV. Victor Socaciu a fost deputat PSD în legislatura 2008-2012.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro