„Este o măsură pe care deja am luat-o ţinând cont de ceea am spus în programul Sprijin pentru România, şi anume acea majorare voluntară cu 200 de lei, fără ca să fie taxaţi de către stat. Este o măsură pusă la dispoziţia mediului privat acolo unde îşi permit să mărească veniturile salariaţilor ţinând cont de evoluţia preţurilor, dar nici să creăm o obligaţie şi nici să mai taxeze statul această sumă pentru că traversăm o situaţie nu tocmai fericită”, a afirmat Marius Budăi.

El a precizat că angajatorii din privat ar trebui să majoreze salariile oamenilor, ca să „își păstreze angajații”.

„Cu siguranță, acolo unde angajatorii își vor permite această creștere intermediară până la o creștere a salariului minim, o vor acorda angajaților pentru că sunt și dumnealor interesați să-și păstreze angajații într-o piață concurențială tot mai dură”, a afirmat ministrul PSD al Muncii.

Budăi a subliniat că practic s-ar putea adăuga 200 de lei net, la salariul de bază. „Această sumă se va regăsi direct în plata netă a angajaților, pentru că această sumă nu va fi nici taxată suplimentar şi nici nu va fi oprită nicio taxă din această sumă”, a mai spus el.

Salariul mediu net, aproape 4.000 de lei lunar

Salariul mediu brut lunar în România este de 6.401 lei, ceea ce corespunde unui salariu mediu net lunar de 3.937 lei, arată cele mai recente date oferite de Institutul Național de Statistică în luna martie.

Cele mai mari salarii medii nete sunt în IT, aproape 10.000 de lei lunar, iar cele mai mici sunt în hoteluri şi restaurante, aproximativ 2.000 de lei lunar.

Totodată, rata anuală a inflaţiei a urcat la 13,76% în luna aprilie, potrivit celor mai recente date ale INS. Cele mai mari scumpiri la alimente s-au înregistrat la cartofi, ulei, făină, mălai și pâine.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.