Germania se află în stare de alertă ridicată de la atacurile teroriste de luna trecută, care au fost comise de solicitanți de azil. Cu toate acestea, cancelarul german respinge afirmațiile că ar fi o legătură între afluxul de refugiați și extremismul islamic.

Angela Merkel consideră că sosirea a 1,1 milioane de migranți în Germania, anul trecut, nu a adus în țară terorismul organizației Statul Islamic, ci că această amenințare era deja prezentă, relatează AP.

‘Terorismul practicat de organizația Stat Islamic nu este un fenomen care a sosit odată cu refugiații, el era deja prezent’, a declarat Angela Merkel miercuri seara, în cadrul unui eveniment de campanie în landul Mecklenburg-Vorpommern din estul Germaniei, unde vor avea loc alegeri pe 4 septembrie.

Uniunea Creştin-Democrată, formaţiunea cancelarului, se confruntă cu o concurenţă puternică din partea Partidului Alternativa pentru Germania (AfD, naţionalist) în alegerile din acest land, prevăzute pe 4 septembrie.

Germania a fost dur afectată de un val de atacuri, dintre care două au fost revendicate de Statul Islamic, fiind pentru prima oară când gruparea teroristă revendică atacuri comise pe teritoriul acestei țări. În două atacuri, atacatorii, care au fost uciși de forțele de intervenție, erau solicitanți de azil. Acest lucru a stârnit noi critici privind politica Angelei Merkel a granițelor deschise, unii afirmând chiar că această politică a creat o problemă de securitate națională în țară.

În alt atac, fără legături teroriste potrivit autorităţilor, un adolescent germano-iranian cu probleme psihice a ucis nouă persoane, la Munchen, după care s-a sinucis.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.