Potrivit lui Bekoff, animalele au simţul moralităţii, ştiu ce e aceea reciprocitate, empatie şi armonie. Din aceste motive ele stau în haite, grupuri, îşi ajută semenii şi luptă uneori împreună pentru atingerea aceluiaşi scop.

Mai mult, câteva animale au fost studiate mai intens, pentru a demonstra pentru fiecare caz în parte cum funcţionează relaţia bine-rău.

Lupii

Stau în haite, se ajută unii pe ceilalţi, iar uneori, dacă se iau „la ceartă”, animalul mai puternic poate să se prefacă rănit numai ca să nu îl umilească pe celălalt în faţa grupului. La fel, dacă din joacă un lup îl muşcă pe altul rău, ulterior, agresorul are un comportament prin care pare că vrea să-şi ceară iertare.

Elefanţii

Elefanţii au un simţ foarte dezvoltat al compasiunii. Ei se ajută unul pe celălalt, iar dacă un membru al grupului e rănit sau bolnav, ceilalţi îl sprijină sau dacă este grav bolnav, stau cu el până îşi dă duhul.

0-149115-animals160307b67_sunshine.jpg

Rozătoarele

S-a realizat un experiment. Câţiva şoareci au fost împărţiţi în două grupuri. Primilor li s-a oferit mâncare, iar de fiecare dată când terminau toată hrana, cei din cel de-al doilea grup erau electrocutaţi. Când au realizat ce li se întâmplă semenilor lor, şoareci care primeau hrană nu o mai mâncau niciodată pe toată.

Liliecii

Liliecii sunt animale sociale, preferând să stea mereu în grupuri şi să se ajute între ei. În plus, se pare că sunt foarte corecţi. Un liliac care a primit mâncare de la altul, data viitoare când va avea hrană, o va împărţi şi el cu liliacul care i-a oferit în trecut.

Balenele

În urma studiilor s-a descoperit că balenele au nişte sentimente pe care se credea că le deţin doar oamenii. Ele simt empatie, înţeleg sentimentele celorlalte surate de-ale lor şi răspund similar.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.