Anthony Fauci, consilierul Casei Albe pe tema COVID, se declară „eliberat” de faptul că nu mai trebuie să se contrazică cu Trump

Comentează

Expertul imunolog american, care a avut o relație complicată cu fostul președinte al SUA, a revenit în sala de presă a Casei Albe, după ce Joe Biden a lansat o strategie națională pentru combaterea epidemiei de Covid, scrie The Guardian.

Anthony Fauci, cel mai important expert în boli infecțioase al SUA, a vorbit joi despre „sentimentul eliberator” pe care îl are după plecarea lui Donald Trump de la Casa Albă.

„Ideea de a putea veni aici, a vorbi liber despre ceea ce cunoşti, despre dovezi, ştiinţă este un sentiment eliberator”, a declarat specialistul în imunologie.

Fauci, directorul Institutului Național pentru Alergii și Boli Infecțioase, a fost direct implicat în coordonarea măsurilor de combatere a epidemiei de COVID.

El a avut însă o relație dificilă cu fostul președinte și a fost tot mai clar subminat și îndepărtat din comunicările publice.

În octombrie, în timpul campaniei electorale, Trump ar fi spus staff-ului său că „Fauci este un dezastru”.

Public, fostul președinte a fost ceva mai reținut. Dar la un miting din noiembrie la care participanții au strigat „Demite-l pe Fauci!”, Trump a sugerat că ar putea să facă acest lucru.

Fauci a explicat și de ce a avut o relație dificilă cu fostul lider de la Casa Albă. „Am spus întotdeauna totul şi asta mi-a creat uneori probleme”, a recunoscut el.

„Unele afirmaţii m-au făcut să mă simt inconfortabil, deoarece nu erau bazate pe ştiinţă”, a continuat acest expert în vârstă de 80 de ani care se bucură de o imensă popularitate în ţară.

El a precizat că a fost deranjat de sprijinul adus în martie de Donald Trump hidroxiclorochinei, un medicament antimalarie care nu şi-a dovedit eficienţa în faţa coronavirusului.

„Nu aveam nicio plăcere să îl contrazic pe preşedinte”, a afirmat el joi. „Şi nu prea am simţit că puteam vorbi fără să avem de înfruntat repercusiuni”, a continuat Anthony Fauci.

Totuși, în vreme ce noul președinte Joe Biden a criticat dur campania de vaccinare începută de administrația Trump, Fauci a insistat că noua echipă „nu începe de la zero”.

El le-a oferit și un mesaj optimist americanilor. „Dacă reușim să vaccinăm 70%-85% din populație până la sfârșitul verii, mijlocul verii, cred că vom reuși la toamnă să ajungem într-un oarecare grad de normalitate”, a declarat Fauci.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Siegfried Mureșan și purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan. Foto: Facebook
20 sept.
PNL critică PSD, dar îi cere să îl susțină pe Siegfried Mureșan, cu o zi înainte ca partidul lui Grindeanu să decidă: „Am pus pe masă soluția alternanței la guvernare”
În Europa, costurile articolelor esențiale pentru bebeluși variază semnificativ de la o țară la alta, iar pentru multe familii, acestea pot reprezenta o povară financiară majoră. Sursă foto Shutterstock
20 sept.
Cât costă să crești un bebeluș în Europa. România, printre țările cu cele mai mici cheltuieli în primul an
MONDEN
Andi Moisescu
Exclusiv
20 sept.
Ce spune Andi Moisescu despre venirea Nadiei la „Românii au talent”. Când încep filmările show-ului de la Pro TV
Radu Vâlcan
20 sept.
De ce „Insula iubirii” nu va fi difuzată vineri, 25 septembrie 2026. Schimbarea anunțată de Antena 1
POLITIC
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Foto: Facebook
20 sept.
Siegfried Mureșan anunță că nu va stinge lumina după Ilie Bolojan: „Vom curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani”
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Ultimele știri
20 sept.
Claudiu Manda (PSD) spune că dacă Siegfried Mureșan păstrează direcția lui Ilie Bolojan „nici nu ar trebui să ne caute”
20 sept.
Donald Trump vrea ca Arcul de Triumf gigant din Washington să devină complex militar pentru drone și lunetiști
20 sept.
Un pensionar a murit după o ceartă pornită de la un șezlong pe o plajă cu un alt pensionar, în Grecia
20 sept.
Înfrângere istorică pentru partidul lui Friedrich Merz la alegerile regionale din două landuri din Germania, potrivit exit-poll-urilor televiziunii publice
TRENDING
20 sept.
Căsuțele Hobbit aflate la 80 de kilometri de Brașov, scoase la vânzare. Cât costă complexul inspirat de „Stăpânul Inelelor”
20 sept.
Horoscop 21 septembrie 2026. Fecioarele au tendința de a respinge orice alegere pe care o fac cei dragi dacă nu corespunde cu ceea ce cred ele
20 sept.
Ai un telefon vechi acasă? Datorită inteligenței artificiale, chiar și dispozitivele stricate pot valora acum mai mult
20 sept.
Rezultatele Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cartierul istoric Al Fahidi – cartier cu clădiri în stil arab clasic din Dubai, Emiratele Arabe Unite
20 sept.
Cea mai veche clădire din Dubai își redeschide porțile după 5 ani de lucrări masive de restaurare. Fortul Al Fahidi va deveni muzeu
Mâna unei femei bagă haine într-o mașină de spălat
20 sept.
O singură setare a mașinii de spălat poate reduce consumul de energie electrică
Avion pe pista in aeroport, stationeaza in zona de alimentare
20 sept.
Turismul european a crescut în prima jumătate din 2026, dar valurile de căldură extremă au alungat vizitatorii din Europa de Vest
Viaductul Petrobras, Sao Paolo, Brazilia
20 sept.
Construcția uriașă din mijlocul junglei care nu duce nicăieri. Un pod nefinalizat și abandonat a devenit atracție turistică, în Sao Paulo
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Mai multe fragmente de dronă au fost descoperite duminică, 20 septembrie, plutind în derivă în apele Mării Negre, în Zona Economică Exclusivă a României. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto Shutterstock
20 sept.
Fragmente de dronă găsite în trei locuri diferite în Zona Exclusiv Economică a României din Marea Neagră
Traian Băsescu spune că Siegfried Mureșan ar putea negocia cu AUR și nu este spion al BND. Foto: Profimedia
20 sept.
Traian Băsescu îl sfătuiește pe Siegfried Mureșan, premier desemnat, să nu refuze AUR: „Are reputație la Bruxelles, n-o să fie o problemă”
CTP l-a taxat pe Nicușor Dan, care l-a nominalizat pe Siegfried Mureșan premier: „Avea un aer de înmormântare. Negru la față, scârbit”
20 sept.
CTP l-a taxat pe Nicușor Dan, care l-a nominalizat pe Siegfried Mureșan premier: „Avea un aer de înmormântare. Negru la față, scârbit”
Ion Doldurea este tatăl lui Ionuț Doldurea, unul dintre patronii stației GPL de la Crevedia care a explodat acum trei ani. Foto: Facebook
20 sept.
Primarul din Caracal și-a anunțat demisia invocând motive medicale. Ion Doldurea este tatăl unuia dintre patronii stației GPL de la Crevedia care a explodat acum trei ani
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”