„Oamenii au emis ipoteza cum că ar putea exista apă subterană de adâncime în aceste sedimente, dar până acum nimeni nu a făcut o explorare detaliată”, a spus autorul principal al studiului, Chloe Gustafson, cercetător la Universitatea din California.
Potrivit cercetătorilor, continentul înghețat conține aproximativ 57 de metri de potențial de creștere a nivelului mării, astfel că este important să fie cunoscute toate procesele care duc la topirea gheții în oceanul planetar.
Calota glaciară care acoperă Antarctica nu este un întreg rigid. Cercetătorii din Antarctica au descoperit în ultimii ani sute de lacuri în stare lichidă și râuri interconectate, care se găsesc în gheața arctică, însă este prima dată când se constată prezența unor cantități mari de apă lichidă în sedimentele de sub stratul de gheață.
Autorii acestui studiu, care a fost publicat joi în revista Science, s-au concentrat pe râul de gheață Whillans, cu o lățime de 96,6 kilometri, unul dintre cele 6 cursuri de râu care alimentează platoul de gheață Ross, cel mai mare din lume, de dimensiunea teritoriului canadian Yukon.
Gustafson și colegii ei au petrecut șase săptămâni, în 2018, cartografiind sedimentele de sub gheață. Echipa de cercetare a folosit instrumente geofizice plasate direct pe suprafața gheții pentru a executa o tehnică numită imagistica magnetotelurică.
Tehnica poate detecta diferitele grade de energie electromagnetică condusă de gheață, sedimente, apă dulce și apă sărată și poate crea o hartă.
Cercetătorii au calculat că, dacă ar putea stoarce apa subterană din sedimentele din cei 100 de kilometri pătrați pe care i-au cartografiat, ar forma un lac care ar avea o adâncime cuprinsă între 220 și 820 de metri.
Cartografierea a arătat că apa a devenit mai sărată odată cu adâncimea, ceea ce a fost rezultatul modului în care s-a format sistemul de apă subterană.
Apa oceanică a ajuns probabil în zonă într-o perioadă caldă, acum 5.000 până la 7.000 de ani, saturând sedimentul cu apă de mare sărată.
Cercetătorii au spus că trebuie făcute mai multe lucrări pentru a înțelege implicațiile descoperirii apei subterane, în special în legătură cu criza climatică și creșterea nivelului mării.
Era posibil ca scurgerea lentă a apei din gheață în sedimente să împiedice acumularea apei la baza gheții, acționând ca o frână pentru creșterea nivelului mărilor și oceanelor.
Cu toate acestea, dacă calota glaciară de suprafață s-ar subția, reducerea presiunii ar putea permite acestei ape de adâncime să urce. Această mișcare ar lubrifia baza gheții și ar accelera scurgerea acesteia în ocean.