„Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate pentru rețeaua de apă de către firma S.C. ACVATOT SA, pe Drumul Belșugului, din sectorul 6 al municipiului București, s-a produs o avarie asupra unei conducte a rețelei de distribuție a gazelor naturale. Ca urmare a acestui incident, pentru a pune consumatorii în siguranță, Distrigaz Sud Rețele a sistat alimentarea cu gaze naturale în zona respectivă astăzi, 5 mai 2026, începând cu ora 14.58”, se arată în documentul oficial citat de News.ro.

Conform aceleiași surse, problema a afectat 488 de clienți casnici și non-casnici din zonă. Echipele operatorului sunt deja la fața locului pentru a remedia situația, iar furnizarea gazelor este estimată să fie reluată în jurul orei 20.00, marți seară.

„După reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienţii simt miros de gaze, sunt rugaţi să apeleze Centrul de Apeluri şi Depanaj Urgenţe Gaze la numerele de telefon: 021 9281, 031 9031 sau 0800 877 778, să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acţioneze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice şi, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat clienţilor noştri şi le mulţumim pentru înţelegere”, mai arată sursa citată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.