Conducerea BO de la malul Mării Negre a şi nominalizat situaţiile concrete de caterisire. După ce explică faptul că unii dinrte cei care au greşit s-au căit, respectiv s-au reintegrat cu succes în sânul comunității de credincioși, unii rămânând în rândul angajaților bisericești, pe posturi laice – despre alţii arată că se încăpăţânează să slujească mai departeîn calitate de preoţi, ”înșelând astfel conștiința religioasă a credincioșilo”.

Printre preoţii caterisiţi şi răsculaţi se numără Antoche Costică, care a căzut şi a persista în păcatul desfrâului – adică adulter- respectiv schismă, slujire cu caterisiţi etc.

Gabriel Bucică, un caz aparte de preot libertin, care a fost prins de Arhiepiscopie când activa în calitate de dealer de etnobotanice!etnobotanice

De asemnea, preotul militar Traian Chircu a fost acuzat de Arhiepiscopia Tomisuluică a ascuns de ochii superiorilor suma de  272.440,06 lei pe care i-ar fi încasat prin”gestionatrea incorectă a unităţii bisericeşti”.

Iulian Gavriluţă a fost caterisit pe motiv că ar fi chiulit de la Liturghiile de duminică.

Ciprian Nicu Guriţă a refuzat să accepte mutarea disciplinare la altă parohie.

Un alt răsculat, Vasile Guriţă, a mers până acolo în neascultare faţă de superiori încât şi-a înfiinţat singur o biseric-parohie şi slujeşte acolo!

În fine, din cele 19 cazuri de preoţi caterisiţi-răsculaţi împotriva Arhiepiscopiei, majoritatea sunt acuzaţi de adulter, adică desfrâu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.