Tânăra de 24 de ani, identificată cu prenumele Effie, şi-a detaliat acuzaţiile joi dimineaţă, în cadrul unei conferinţe de presă virtuale găzduite de avocata ei, Gloria Allred.

Ea a susţinut că a fost „violată brutal” timp de peste patru ore în 2017. Pe lângă asta, tânăra a adăugat că Armie Hammer, ar fi dat-o de mai multe ori cu capul de un zid în timpul violului şi ar fi lovit-o peste picioare cu o cravată.

„Effie” a mai acuzat că a fost abuzată „mental, emoţional şi sexual” în timpul relaţiei, care a durat patru ani, cu actorul.

Poliţia din Los Angeles a declarat că a deschis o anchetă asupra actorului Armie Hammer în urma unei plângeri depuse luna trecută de o femeie, fără să spună despre cine este vorba.

Actorul în vârstă de 34 de ani a negat aceste acuzaţii prin intermediul avocatului său, Andrew Brettler. El a dat asigurări că ar fi avut doar relaţii sexuale „consensuale”.

Avocatul Bettler a mai susţinut că actorul a primit un mesaj în iulie 2020 de la „Effie”, care conţinea cereri cu caracter sexual explicit, lucru care contrazice acuzaţiile tinerei.

În trecut, Hammer a mai fost acuzat de alte femei pentru agresiuni sexuale, afirmații pe care avocatul său le-a negat în mod categoric.

Armie Hammer provine dintr-o familie de antreprenori bogați și s-a remarcat în filmul „The Social Network”, dar mai ales în „Call Me By Your Name”, în care a jucat alături de Timothée Chalamet.

Foto: Epa

„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
PARTENERI - GSP.RO
„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
BREAKING: Cât timp rezistă anticorpii după rapel, de fapt. Medicul Adrian Marinescu lămurește toți românii
Playtech.ro
BREAKING: Cât timp rezistă anticorpii după rapel, de fapt. Medicul Adrian Marinescu lămurește toți românii
Sebastian, dat dispărut de familie luna trecută, a fost găsit mort pe insuliţa din zona Silvaş, în Oradea
Observatornews.ro
Sebastian, dat dispărut de familie luna trecută, a fost găsit mort pe insuliţa din zona Silvaş, în Oradea
Horoscop 8 mai 2021. Scorpionii au la dispoziție o întreagă zi pentru a face ordine în gânduri și intenții
HOROSCOP
Horoscop 8 mai 2021. Scorpionii au la dispoziție o întreagă zi pentru a face ordine în gânduri și intenții
Tragedie uriaşă pe DN1. Doi soți și-au pierdut viața, iar copiii lor sunt grav răniți şi ar putea muri şi ei. 'Motorul pur şi simplu a zburat'
Știrileprotv.ro
Tragedie uriaşă pe DN1. Doi soți și-au pierdut viața, iar copiii lor sunt grav răniți şi ar putea muri şi ei. 'Motorul pur şi simplu a zburat'
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)
PUBLICITATE
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)