Agenția spațială NASA a spus că legendarul astronaut a murit în urma complicațiilor cauzate de pneumonie. NASA a declarat că Young a fost singurul astronaut al agenției care a ajuns în spațiu ca parte a programelor Gemini, Apollo și de navă spațială, și primul care a zburat în spațiu de șase ori. De asemenea, el a fost primul care a efectuat şase ieşiri în spaţiu şi, la momentul pensionării sale, deţinea recordul de timp petrecut în spaţiu, potrivit NASA.

El a participat la misiunea Gemini 3 (1965), a comandat Gemini 10 (1966), a zburat pe orbită în jurul Lunii cu Apollo 10 (1969) şi a aselenizat cu Apollo 16 în 1972. A petrecut trei nopţi pe suprafaţa Lunii. A fost al nouălea astronaut care a pus piciorul pe satelitul natural al Pământului. De asemenea, el a comandat prima misiune a unei navete spaţiale americane în 1981. A fost singurul astronaut care a zburat în toate cele trei tipuri de programe spaţiale.

Young a făcut parte din a doua generație de astronauți americani fiind ales de NASA în 1962 alături de Neil Armstrong, Pete Conrad și James Lovell. Administratorul NASA, Robert Lightfoot, a declarat: „Astăzi, NASA și lumea au pierdut un pionier. John Young a marcat cariera a trei generații de astronauți”.

„John a fost unul din acel grup de pionieri ai spațiului timpuriu, a cărui curaj și angajament a stârnit primele succese ale națiunii noastre în spațiu”, a mai spus Lightfoot despre cel care a condus misiunea spațială Apollo 16.


Citește și: REPORTAJ: De Bobotează, caii din orașul lui Nea Mărin au fost stropiți cu agheasmă ca să nu se prindă blestemele de ei| FOTO


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.