UPDATE 17:45. Din cele 14 persoane rănite, două se află în stare mai gravă. Potrivit martorilor, autorul atacului din autobuz și-a lăsat rucsacul să cadă, apoi a scos cuțitul cu care a început să înjunghie pasagerii.

Șoferul autobuzului a oprit vehiculul, pentru a le permite pasagerilor să fugă din mijlocul de transport, însă a fost și el atacat. Martorii au relatat că una din victime este o persoană care, cu doar câteva clipe înainte atacului, îi cedase locul pe scaun unei femei în vârstă. Persoana respectivă a fost înjunghiată în piept.

Potrivit presei, autorul agresiunilor este un bărbat în vârstă de 30 de ani, originar din Iran.

Atacul a avut loc în cartierul Kuecknitz din orașul Lübeck, situat în nordul Germaniei. Polițiștii au precizat că agresorul a fost deja reținut, scrie The Independent.

Oamenii legii încearcă să afle acum ce anume l-a determinat pe agresor să comită atacul în urma căruia 14 persoane au fost rănite.

În octombrie 2017, un atac cu cuțitul a avut loc în Munchen. Mai multe persoane au fost înjunghiate de un bărbat, care a fost prins de autorități după mai bine de o oră. Printre persoanele rănite a fost și un român.

Germania este de mai mult timp în alertă, în urma mai multor atacuri teroriste comise de extremiști islamiști. Cancelarul german Angela Merkel a fost intens criticată din cauza politicilor sale în legătura cu imigrația.

Foto: Twitter


CITEȘTE ȘI:

OAMENI ȘI BULDOZERE. Alegerea romilor: ”Credeți că nouă ne place să rămânem în mizeria asta?”. Ministrul pentru Diaspora pasează responsabilitatea

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.