“Acordul încheiat cuprinde patru puncte, dintre care primele două vor fi aplicate în următoarele două săptămâni”, a declarat Gheorghe Popa, preşedintelele Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial.

3807-104195-tren.jpg

Astfel, căile ferate vor fi tratate ca infrastructurile rutiere şi vor primi fonduri bugetare pentru modernizare şi reabilitare. Cea de-a doua măsură se referă la ordinele care reglementează verificarea şi autorizarea pe tip de instalaţie a personalului feroviar.

Negocierile vor continua

Negocierile cu sindicatele vor continua în următoarele săptămâni, au promis guvernanţii, care au recunoscut că nu mai pot aduce modificări la bugetul pe anul acesta, dar că salariaţii îşi vor primi toate sumele restante.

Privind contractul colectiv de muncă pe anul 2009, vor fi eliminate discriminările între salariaţii diferitelor companii din calea ferată şi vor fi aprobate ordinele care reglementează pregătirea şi verificarea periodică a personalului CFR.

Urmărește-ne pe Google News
Uluitor cât câștigă Roxana Ciuhulescu la Survivor. Salariul este uriaș, de 20 de ori mai mare decât cel pe care îl are la Ministerul Sportului
PARTENERI - GSP.RO
Uluitor cât câștigă Roxana Ciuhulescu la Survivor. Salariul este uriaș, de 20 de ori mai mare decât cel pe care îl are la Ministerul Sportului
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
Playtech.ro
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
Mamă găsită bătută până la moarte și fiica ei de 4 ani zăcând inconștientă, în casa lor din Kansas City, la 12 ore după ce a sunat la 911
Observatornews.ro
Mamă găsită bătută până la moarte și fiica ei de 4 ani zăcând inconștientă, în casa lor din Kansas City, la 12 ore după ce a sunat la 911
Horoscop 21 ianuarie 2022. Capricornii sesizează avantajele contextului, dar nu le pot fructifica, pentru că sunt incomplete
HOROSCOP
Horoscop 21 ianuarie 2022. Capricornii sesizează avantajele contextului, dar nu le pot fructifica, pentru că sunt incomplete
Ce arată acele ”Ceasului Apocalipsei” și cât mai avem până la „miezul nopții”. Anunțul oamenilor de știință
Știrileprotv.ro
Ce arată acele ”Ceasului Apocalipsei” și cât mai avem până la „miezul nopții”. Anunțul oamenilor de știință
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale