Este vorba despre o lege care ar trebui să oprească deţinerea acestor mamifere în grădini zoologice sau delfinarii şi ar interzice pescuirea lor, scrie Mediafax.
„Dovezile ştiinţifice sunt acum suficiente pentru a susţine faptul că delfinii au, la fel ca şi oamenii, conştiinţă de sine, sunt fiinţe inteligente cu emoţii şi personalităţi”, a declarat filozoful Thomas White. El a adăugat că, „în consecinţă, delfinii ar trebui să fie consideraţi «persoane non-umane» şi evaluaţi ca indivizi. Din punct de vedere etic, rănirea, uciderea sau capturarea delfinilor sunt greşite”.
Delfinul este pe locul doi după om în funcţie de greutatea creierului în raport cu cea a corpului.
Principalul argument în susţinerea acestei declaraţii este faptul că delfinii se pot recunoaşte în oglindă, deci au conştiinţă de sine. Există, de asemenea, exemple despre suferinţa delfinilor pentru puiul mort, despre faptul că îşi ajută semenii bolnavi hrănindu-i şi despre cooperarea lor cu perscarii atunci când de aici rezultă mâncare şi pentru ei.
Cea mai izbitoare dovadă a inteligenţei delfinilor este, probabil, povestea delfinului Kelly de la un institut pentru studierea mamiferelor marine din Mississippi, care era recompensat cu peşte pentru curăţarea de gunoi a piscinei.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Balenele ar fi, de asemenea, incluse pe lista acestei legi pe are o cer savanţii. Este un lucru care presupune  că vânătorii de balene ar putea fi clasificaţi ca ucigaşi.
Proiectul de lege prevede pentru fiecare membru individual (cetacee, balene, delfini sau marsuini) dreptul la viaţă. De asemenea, spune că nimeni nu are dreptul de a deţine aceste creaturi sau de a face ceva care aduce atingere drepturilor şi libertăţilor lor.
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI