Mergi direct la conținut »
Austria acuză Germania de spionaj. Nemții ar fi interceptat ministere, ambasade și companii austriece
Știri Externe Libertatea > Ştiri > Știri Externe > Austria acuză Germania de spionaj. Nemții ar fi interceptat ministere, ambasade și companii austriece

Austria acuză Germania de spionaj. Nemții ar fi interceptat ministere, ambasade și companii austriece

Austria acuză Germania de spionaj corporatist după ce au adunat probe că serviciile de informații germane au spionat pe teritoriul Austriei mii de instituţii precum ministere și ambasade, dar şi firme, scrie Deutsche Welle.

Viena cere explicații Berlinului după ce presa austriacă a publicat o listă cu ministere, ambasade, organizaţii internaţionale, bănci, companii, producători de armament – în total peste 2.000 de ţinte. Potrivit jurnaliștilor, ar fi vorba despre activităţi de interceptare a telefoanelor, faxurilor şi e-mailurilor desfăşurate între 1999 şi 2006.

Nu este prima dată când Serviciul german de informaţii externe este acuzat de spionaj. În 2014 spionii germani au fost acuzați că au spionat mai mulţi oficiali europeni, inclusiv în Austria, pe cont propriu sau pentru americani.

„Spionajul între ţări prietene nu este doar neobişnuit şi nedorit, dar este inacceptabil şi ar pune sub semnul întrebării încrederea reciprocă între ţările noastre pe termen lung”, a spus Alexander van der Bellen, preşedintele Austriei.

„Vrem să ştim cine a fost monitorizat, cât timp, bineînţeles, să primim asigurări că monitorizarea s-a încheiat şi, dacă datele au fost stocate, am dori să fie şterse”, a spus și Sebastian Kurz, premierul Austriei.


Citește și: EXCLUSIV. Jandarmi şi silvicultori, atacaţi de hoții de lemne în Bistriţa-Năsăud. Detalii uluitoare din pădurile României

 

 
 
Close
Închide
  Close