Un autocar în care se aflau turiști cehi a fost vizat de focuri de armă în timp ce traversa departamentul Drome, din sud-estul Franței. Șase persoane, printre care și copii, au fost rănite în urma incidentului. Autorul atacului a fost prins, relatează BFMTV.
Incidentul a avut loc sâmbătă noapte, când autocarul trecea prin comuna Saulce. “Un prim foc de armă a spart parbrizul, apoi un al doilea a distrus geamul din spate al vehiculului, câteva secunde mai târziu”, a declarat procurorul Repubicii Valence, Alex Perrin.
Şoferul a oprit autocarul după câţiva kilometri, iar răniţii au fost preluaţi de serviciile de ambulanţă. Printre victime se numără și un copil, dar și o femeie care a suferit leziuni grave la ochi. Autoritățile l-au reținut pe atacator și au deschis o anchetă în acest caz.
Autocarul se întorcea din Spania și se îndrepta spre Cehia, în momentul incidentului.