Deja creșterea prețurilor „începe să aibă efecte economice și umanitare foarte mari”, a declarat pentru BBC Peter Nagle, coautor al raportului, adăugând că „gospodăriile din întreaga lume simt criza costului vieții”.
„Suntem deosebit de îngrijorați în privința celor mai sărace gospodării, deoarece cheltuiesc o parte mai mare din venit pe alimente și energie, așa că sunt deosebit de vulnerabile la această creștere a prețurilor”, a adăugat economistul principal de la Banca Mondială.
Ce mărfuri vor înregistra cele mai mari scumpiri
Cea mai mare scumpire va fi la gazele naturale din Europa, unde prețurile vor ajunge să fie mai mult decât duble. Experții estimează că prețurile vor scădea anul viitor și în 2024, dar chiar și atunci vor rămâne cu 15% mai mari decât au fost anul trecut.
Asta înseamnă că, de la minimele din aprilie 2020 până la maximele din martie anul acesta, am asistat la „cea mai mare creștere de 23 de luni a prețurilor la energie de la scumpirea petrolului din 1973”, provocată de tensiunile din Orientul Mijlociu, explică reprezentanții Băncii Mondiale.
În mod similar, se așteaptă ca prețurile petrolului să rămână ridicate până în 2024, cu un baril din măsura de referință, țițeiul Brent, estimat la o medie de 100 de dolari în acest an, ceea ce va duce la o inflație generalizată.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_db788a85699efba1afb5fb62a9ae9051.jpg)
Rusia produce aproximativ 11% din petrolul mondial și 27% din petrolul folosit de Uniunea Europeană și asigură, de asemenea, 40% din livrările de gaz ale blocului comunitar. În contextul războiului din Ucraina, statele UE încearcă să-și reducă dependența de sursele de energie din Rusia, ceea ce a contribuit la creșterea prețurilor globale ca urmare a unei cereri mai mari de aprovizionare din alte părți, notează sursa citată.
Banca Mondială avertizează și cu privire la o creștere abruptă a prețurilor alimentelor. Concret, se estimează că prețul grâului se va majora cu 42,7%, al orzului, cu 33,3%, cel pentru soia, cu 20%, pentru uleiuri, cu 29,8% și cu 41,8% pentru carnea pui. Aceste creșteri reflectă faptul că exporturile din Ucraina și Rusia au scăzut drastic.
Înainte de război, Rusia și Ucraina asigurau 28,9% din exporturile globale de grâu, conform JP Morgan, și 60% din proviziile globale de floarea soarelui, potrivit S&P Global.
Totodată, sunt prognozate creșteri de prețuri pentru alte materii prime, precum îngrășămintele, metalele și mineralele. Pe de altă parte, costurile lemnului, ceaiului și orezului sunt printre puținele care se preconizează că vor scădea.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
Foto: 123rf.com
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_bdb8aa688f9594d1883724f7c5b83c99.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_38b820998ed12974b30b56880eb11cf3.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_64ad0f8dc7d68ba3d3a89fd7df531743.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_881ec8a1828977e5f6b10a37f9232cd8.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3f0cb0e2d9eab9e74d568bd5e4099da3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_b32ac7fa1d7535f190dbb7a04323feb6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e311372e33926d823056395a38e5eccf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_5d1e3361c989b00593fe24d6384b4cec.jpg)