O tornadă a fost filmată în Ungaria, în apropiere de graniţa cu România, după ce, zilele trecute, specialiştii au estimat că va fi risc pentru tornade în zonele din nord-estul Serbiei până la frontiera Ungariei cu România.

Tornada din imagini, filmată de un amator, s-a produs în localitatea Bata din Ungaria, aproape de graniţa cu Serbia şi de cea cu România.

Fenomenele extreme se îndreaptă spre România. Trei judeţe (Gorj, Vâlcea şi Argeş) sunt sub cod portocaliu de inundaţii, până la 9 dimineaţa. Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi a propagării, în intervalul 05.05.2017 ora 21:30 – 06.05.2017 ora 09:00 se vor semnala scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri, existând posibilitatea unor depăşiri ale cotelor de inundaţie.

Meteorologii de la AccuteWeather au emis un avertisment de vreme rea valabil pentru anumite zone din Europa de Est și din Peninsula Balcanică, inclusiv România. Potrivit specialiștilor, zonele vor fi lovite săptămâna aceasta de furtuni puternice însoțite de fulgere și ploi torenţiale.

Replica la care a cedat Gheorghe Dincă: „Ori mor eu, ori mori matale”
Recomandări

Replica la care a cedat Gheorghe Dincă: „Ori mor eu, ori mori matale”

Avertisment de tornade în România

Zilele următoare, vremea rea va face ravagii din nordul Greciei spre Polonia, Belarus și vestul Ucrainei. Însă regiunile care vor fi afectate cel mai grav de vremea rea vor fi Serbia, vestul României, Ungaria, estul Slovaciei și sud-vestul Ucrainei, potrivit AccuteWeather. Astfel, cantitatea mare de precipitații ar putea determina inundații, iar iar rafalele puternice de vânt pot duce la întreruperi ale alimentării cu energie electrică.

Există de asemenea riscul apriției unor tornade. „Cea mai mare amenințare va fi după-amiază și seara. Cel mai mare risc pentru tornade se va extinde din nord-estul Serbiei până regiunea de frontieră a Ungariei și României”, a spus meteorologul Tyles Roys.

Acesta a mai spus că oraşele cel mai afectate vor fi Belgradul, Timişoara şi Budapesta.

Citește și: Prognoza meteo pentru sfârşitul săptămânii. Vremea va fi instabilă

Și-a prins iubitul că o înșală cu ajutorul unei aplicații. Greșeala pe care a făcut-o bărbatul
GSP.RO

Și-a prins iubitul că o înșală cu ajutorul unei aplicații. Greșeala pe care a făcut-o bărbatul

Horoscop 14 decembrie 2019. Berbecii simt nevoia să se odihnească mai mult
HOROSCOP

Horoscop 14 decembrie 2019. Berbecii simt nevoia să se odihnească mai mult