Poliţia Animalelor va fi o direcţie din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). “Direcţia se va ocupa atât de animalele de la ferme, cât şi de cele de companie, de cele de laborator, din circuri şi din grădinile zoologice”, a declarat Maximilian Drăgan, şeful Serviciului Identificare, Înregistrare şi Bunăstare a Animalelor din cadrul ANSVSA.

Vor merge în control cu poliţişti

Din noua direcţie vor face parte angajaţi ai ANSVSA care au fost instruiţi deja, iar la anumite sesizări, ei vor merge în control alături de poliţişti şi vor putea da amenzi persoanelor care, spre exemplu, cresc în condiţii improprii zeci de câini ori pisici în apartamentele de la bloc.
“Noi vrem să limităm abuzul asupra animalelor şi vom verifica atât condiţiile în care acestea sunt ţinute, cât şi comportamentul pe care-l au cei care le cresc”, a mai spus Maximilian Drăgan.
Direcţia Poliţia Animalelor este prevăzută în noua organigramă a ANSVSA, care ar urma să fie aprobată prin hotărâre de guvern zilele următoare, iar de la finalul lunii viitoare, angajaţii ei ar putea începe controalele.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.