Potrivit acestuia, familia criminalului din Caracal ar fi făcut un scandal uriaș în sediul DIICOT și au spus că se cred victime.

„Au făcut un scandal imens… că ce caută un avocat acolo, că mama lor nu vrea să fie întrebată nimic de avocat, aproape erau să mă scoată de acolo. Au făcut o revoltă acolo la procuror, la polițist, că nu vor avocat, că să ies afară. Când a început audierea soției lui Dincă, a ieșit iar scandal, a început să ne certe, țipa. I-am spus că nu poate să țipe în halul ăsta”

Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu

Tonel Pop susține că Elena Dincă, soția lui Gheorghe Dincă, ar fi distrus probe și că, în momentul în care el început să îi pună întrebări, femeia a început să tremure, să se înroșească, să răspundă în aceeași frază cu trei contradicții, a început să nege și să revină asupra declarațiilor.

„Această doamnă minte într-un hal fără de hal, au fost contraziceri extraordinare între declarațiile lor, ale familiei. În mod clar, și din ce a declarat și din ce rezultă din ce au spus celelalte persoane, această doamnă a aruncat probe, a alerat probe, a distrus probe. Este de văzut dacă a făcut-o cu intenție, obligată, din greșeală”

Tonel Pop:

El a mai spus că nici anchetatorii nu au fost prea încântați, atunci când a început să pună întrebări, pentru că „s-a întors tot ce însemnau declarațiile inițiale.

„Numai prin întrebări succesive mai recunoșteau niște lucruri (cei patru membri ai familiei Dincă-n.r.)”

Tonel Pop, la sediul DIICOT:

Avocatul Tonel Pop acuză și faptul că s-a încercat ca el să nu poată participa la aceste audieri pentru a pune întrebări.

„Au fost audiați anumiți polițiști și s-a încercat ca eu să nu aflu că sunt audiate și acele persoane. Eu am o cerere aprobată, am spus să fiu chemat și să mi se spună cine vine și s-a încercat să fiu reținut la Caracal”

Avocatul Tonel Pop:

Soția lui Gheorghe Dincă și trei copii ai familiei, doi băieți și o fată au fost citați astăzi la sediul DIICOT, pentru a da explicații în legătură cu dispariția Luizei Melencu și a Alexandrei Măceșanu în Caracal.

După nouă ore de audieri, aceștia au părăsit sediul DIICOT, pe rând, într-un Logan de culoare bleumarin.

Primii au ieșit băieții împreună cu mama lor, după care mașina s-a întors și după fiica lui Dincă, alături de care se mai afla o tânără. Potrivit jurnaliștilor de la fața locului, aceasta ar fi nora criminalului din Caracal.

La plecare, Elena Dincă s-a camuflat cu șapca unuia dintre băieții săi, în timp ce pălăria de soare pe care o avea la sosire era la fiica ei.

Nimeni nu a făcut nicio declarație, mai ales că geamurile autoturismului erau închise, iar șoferul a demarat în trombă în momentul apropierii jurnaliștilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații